La capătul unui sezon de toamnă neașteptat de bun, încununat cu o clasare pe locul al doilea în ierarhia Seriei I a ligii secunde, fotbaliștii de la Rapid Suceava au intrat într-o binemeritată vacanță. Semeghin și compania vor avea liber cinci săptămâni, până pe data de 12 ianuarie, când este programată reunirea lotului.
Sucevenii au în plan efectuarea unui stagiu de pregătire centralizată în perioada 21-30 ianuarie, debutul sezonului oficial de primăvară urmând să se producă pe data de 28 februarie.
„Dorința mea este să ne revedem în același efectiv și la primul antrenament din 2014. Se vorbește că echipe precum Gaz Metan Mediaș sau FC Voluntari ar fi interesate de atacantul Marius Matei, dar cu noi nu a vorbit nimeni. Am reușit să construim o echipă solidă la Suceava și eu sper să continuăm în același format, cel puțin până la vară. În condițiile în care nu va pleca nimeni, nu vom aduce mai mult de 2-3 jucători în completarea lotului, vom merge tot pe mâna fotbaliștilor cu care am făcut treabă bună anul acesta”, a declarat antrenorul principal Bogdan Tudoreanu.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU