Radu mulțumit de cantonament

Publicat: 20 Jul. 2009, 16:38 Actualizat: 20 Jul. 2009, 16:39 Pregătiri, amicale
Radu  mulțumit de cantonament

După 10 zile de cantonament montan la Vatra Dornei, antrenorul echipei Fotbal Club Cetatea Suceava s-a declarat foarte mulțumit atât de condițiile de pregătire pe care l-au avut elevii săi, cât și de programul pe care a reușit să-l parcurgă cu echipa. Dacă la începutul cantonamentului nu găsea echipe cu care să dispute amicale, pe final, mai exact în ultimele două zile, fotbaliștii Cetății au reușit să joace două partide cu formațiile de Liga a III-a, Aerostar Bacău și FC Panciu, ambele încheiate cu același scor, 1 – 1. Mai mult, Ioan Radu a încercat în aceste două meciuri să abordeze o altă așezare în teren a echipei, mai exact 4 – 4 – 2, formulă pe care sucevenii vor să o folosească în noul sezon al Ligii a II-a.

 

„Pot spune că în acest cantonament am avut condiții foarte bune de cazare, masă, dar și de pregătire. În același timp, am reușit să ne parcurgem programul de pregătire pe care ni l-am propus, mai ales la capitolul acumulare fizică, unde ne-am atins obiectivul. Pe acest fond, în continuare vom încerca să ne îmbunătățim jocul și de aceea vom insista mai mult pe pregătire tehnico-tactică. În același timp, am avut ocazia să-mi fac o idee despre jucătorii veniți în teste la noi, dar și pe ce post ar putea juca fiecare dintre ei”, a declarat Ioan Radu.

 

Sursă: suceavasport.ro
 

Publicat: 20 Jul. 2009, 16:38 Actualizat: 20 Jul. 2009, 16:39 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă