Racine Diouf, out patru luni!

Mihai Andries 07 Oct. 2010, 11:20 Pregătiri, amicale
Racine Diouf,** out patru luni!

Început de sezon cu ghinion pentru senegalezul Racine Diouf,
fundașul central al Concordiei Chiajna. După decizia Comisiei de
Disciplină a F.R.F. în urma partidei de cupă cu Chimia Brazi, când
Diouf a primit cea mai drastică suspendare din acest sezon în liga
secundă, opt etape, iată că senegalezul a mai pățit una.

La antrenamentul de marți al Concordiei Chiajna fost accidentat
grav de colegul de echipă Andrei Petrescu care l-a lovit involuntar
cu cotul, iar fundașul a cazut secerat pe gazon. Investigațiile
ulterioare au relevat faptul că acesta a suferit o fractură de os
malar impunându-se o intervenție chirurgicală, care va fi efectuată
astăzi la Clinica de Chirurgie buco-maxilo-facială.

„N-am vrut să-l lovesc, alerga în spatele meu și
l-am lovit fără intenție. Ce pot sa zic, îmi pare rău pentru el
și-i cer scuze”
, a declarat Petrescu. Fundașului
echipei ilfovene va absenta de pe gazon aproape patru luni.

articol scris de Florin
Petrescu

Mihai Andries 07 Oct. 2010, 11:20 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă