La fel ca Dunărea Călărași, FC Hermannstadt, cea de-a doua echipă nou-promovată din Liga 2, va avea o vacanță scurtă în această vară, de doar două săptămâni. Lotul antrenat de Alexandru Pelici se va reuni pe 18 iunie la stadionul Municipal din Sibiu și are la dispoziție aproximativ o lună pentru a se pregătit pentru startul campionatului Ligii 1, care are loc pe 21 iulie.
Pentru participarea în Liga 1, din lotul cu care s-a reușit promovarea nu vor mai face parte Sabin Lupu și Mihai Stancu, care erau împrumutați de la Gaz Metan Mediaș și cărora le-a expirat contractele.
„Reluarea pregătirilor este fixată pentru data de 18 iunie. Până în momentul de față am renunțat la doi jucători, Sabin Lupu și Mihai Stancu. Le mulțumim pentru serviciile aduse echipei noastre în sezonul recent încheiat și le dorim multă baftă în viitor. Vom încerca, în cel mai scurt timp, să completăm lotul cu șase-șapte jucători, pentru a face față rigorilor Ligii 1”, a declarat, pentru Tribuna, președintele FC Hermannstadt, Teodor Birț.
După reacomodarea la efort, care se va face pe durata unei săptămâni, perioadă în care va fi efectuată și vizita medială, jucătorii de la FC Hermannstadt vor merge într-un cantonament de 14 zile în Slovenia, unde vor susține mai multe meciuri amicale. La revenirea în țară vor disputa încă un joc test, ultimul, cel de prezentare a loturului.
Vor juca în Liga 1 la Sibiu, dă asigurări Birț
Altfel, președintele Teodor Birț dă asigurări că FC Hermannstadt va juca pe teren propriu meciurile din Liga 1, nu la Mediaș sau Alba Iulia. Lucrările de modernizare a arenei din Sibiu vor continua pe durata desfășurării campionatului.
„Vom juca acasă, pentru că sibienii merită să vadă fotbal de cel mai înalt nivel aici, pe stadionul Municipal. Într-o primă fază, spectatorii vor avea la dispoziție locurile de la tribuna întâi, cea acoperită. Lucrările la arenă vor continua pe tot parcursul verii”, a mai declarat Birț.
FC Hermannstadt a încheiat sezonul de Liga 2 pe locul 2 și a promovat alături de campioana Dunărea Călărași.