Poli pleacă în țările calde

31 Jan. 2012, 16:16 Pregătiri, amicale
Poli** pleacă în țările calde

Vali Velcea și jucătorii săi vor părăsi România imediat după instalarea gerului. Alb-violeții pleacă mâine în stațiunea spaniolă Marbella, unde în această săptămână se anunță temperaturi de până la 18 grade.

După un cantonament istovitor la Timișoiara, bazat strict pe pregătirea fizică, FC Timișoara va pleca în Spania, la Marbella, acolo unde va avea loc al doilea cantonament al echipei din această iarnă. Departe de temperaturile foarte scăzute din România, alb-violeții vor încerca să pună la punct relațiile de joc, în patru meciuri amicale cu adversari foarte puternici din Estul și centrul Europei. Primul adversar va fi Lech Poznan (Polonia) în 3 februarie și al doilea va fi castigatorul partidei Rubin Kazan (Rusia) – Zestafoni (Georgia).

Petcuț: „Bine că scăpăm de frig!”

Ultimul jucător sosit la Poli, mijlocașul George Petcuț, vede în temperaturile ridicate de la Marbella principalul motiv de bucurie pentru următoarele două săptămâni. „Bine că scăpăm de frigul ăsta. În condițiile astea, ar putea să apară și accidentări, pentru că suprafața sintetică sau tartanul, pe care ne-am pregătit până acum, sunt grele și ne solicită foarte mult”, a spus Petcuț.

Ricketts: „Am jucat și la minus 15 grade”

Chiar dacă are origini canadiene, Tosaint Ricketts s-a născut în Canada și a jucat fotbal în țara natală și în Finlanda, astfel că este obișnuit cu frigul. „E mai frig aici decât cum era în Canada, când eram eu în vacanță. Eu am plecat de acolo chiar înainte să înceapă ninsorile, așa că am prins vreme bună acolo. Sunt obișnuit cu frigul, mai ales după perioada în care am jucat în Finlanda. Am jucat odată un meci acolo la minus 15 grade Celsius. Cel mai mult m-a deranjat că mi-au înghețat degetele de la picioare. În astfel de jocuri, te gândești doar să se termine cât mai repede meciul”, a declarat atacantul lui Poli.

Essers și Babic nu pleacă în Spania

Cei doi fotbaliști care dau probe în aceste zile la Timișoara, argentinianul Essers și sârbul Babic, au fost trimiși la echipa a doua. Poli nu a renunțat deocamdată la ei, dar s-a hotărât că e mai bine să își demonstreze mai întâi valoarea la echipa antrenată de Adrian Stoicov.

Lotul care va fi deplasat la Marbella este următrorul: Lepmets, Kirev, Belu-Iordache, Mera, Pătraș, Petcuț, Adrian Popa, Poparadu, Popovici, Ricketts, Rocha, Sandu, Scutaru, Zaluschi, Chiș, Dobricean, Gorobsov, Boștină, Axente, Cârstea. Celor 20 de fotbaliști li se vor alătura, după trei zile, patru fotbaliști convocați momentan la loturile naționale: Goga, Florin Ilie, Dăruială și Fuchs. Sepsi nu va pleca în Spania, după ce TAS l-a declarat liber de contract.

Articol scris de Radu FAUR

31 Jan. 2012, 16:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă