Pânzaru știe ce-i trebuie echipei sale pentru a spera la play-off: „Acolo suntem descoperiți total”

Marius ANGHEL 23 Jan. 2014, 13:40 Pregătiri, amicale
Pânzaru știe ce-i trebuie echipei sale pentru a spera la play-off:**

În primele trei zile ale acestei săptămâni fotbaliștii de la CF Brăila au efectuat vizita medicală, dar au avut programate și antrenamente în care Alin Pânzaru a pus accent doar pe readaptarea organismului la efort. Până la finalul acestei săptămâni jucătorii vor avea doar o ședină de pregătire pe zi, urmând ca de luni, 27 ianuarie, să intre într-un cantonament centralizat.

„În urma discuțiilor pe care le-au purtat în această săptămână cu viitorii investitori, jucătorii au fost mai relaxați și mai concentrați la ceea ce au de făcut. Până sâmbătă vom face câte un antrenament pe zi, apoi sper să putem merge într-un cantonament centralizat, la munte. Asta în cazul în care vor fi bani, dacă nu ne vom limita la ceea ce avem pe plan local”, a declarat Alin Pânzaru, după antrenamentul de miercuri.

Tehnicianul brăilean a vorbit și despre întărirea echipei în vederea realizării obiectivului propus de club, accederea la turneul play-off. „În momentul de față suntem descoperiți total pe flancul drept. Eu consider că dacă aducem trei fotbaliști care să joace, nu doar ca să-i avem la număr, putem să ne luptăm pentru turneul play-off. Patru puncte ne despart de realizarea acestui obiectiv pentru care, din punctul meu de vedere, se luptă SC Bacău, Gloria Buzău, CF Brăila, Farul și Unirea Tărlungeni. Lupta rămâne deschisă, în primul rând să ne întărim și apoi să tragem să prindem o clasare între primele șase echipe ale seriei Est”, a mai spus Pânzaru.

Sursa: Obiectiv Vocea Brăilei

Marius ANGHEL 23 Jan. 2014, 13:40 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă