Aflată pe ultimul loc în Liga 2, Pandurii a începul, sâmbătă, seria partidelor de verificare. În primul test al iernii, echipa antrenată de Călin Cojocaru a remizat, scor 1-1, cu ocupanta locului 3 din Liga 4 Gorj, Vulturii Fărcășești.
Pe terenul sintetic de la Târgu Jiu, divizionara secundă a deschis scorul în prima repriză, prin juniorul Horațiu Peia, iar Vulturii de „județ” au egalat în repriza secundă prin Daniel Miroiu, după ce Cojocaru trimisese pe teren majoritatea jucătorilor aflați în probe. Trei dintre ei au fost deja anunțati să nu se mai prezinte și la amicalul de miercuri, în care Pandurii va întâlni o altă echipă de Liga 4, de data aceasta Jiul Rovinari, ocupanta locului 5 la Gorj.
„Am avut foarte mulți jucători de văzut și mai mult m-a interesat pregătirea fizică. E clar că nu am avut niște relații bune de joc, fiind vorba de foarte mulți jucători noi. După acest meci renunțăm la câțiva dintre jucători. Săptămâna viitoare vor mai veni cinci-șase fotbaliști să-i vedem. Avem nevoie de întăriri și în aceste săptămâni de pregătire care vor urma, cu siguranță, o să facem o echipă bună. Nu a contat rezultatul de la acest meci, deși aș fi vrut să câștigăm. Le-am spus băieților că vreau să văd o atitudine bună de la ei și în meciurile amicale. Numai prin joc pot să mă lămuresc de toți cei care au venit, să le dau o șansă, pentru că la joc văd cel mai bine ce poate fiecare”, a declarat Călin Cojocaru, după meci.
Acesta a început jocul de sâmbătă cu: Alexandru Achiriloaiei – Alexandru Cuțitoiu, Alexandru Catrici, Matei Babaua, Alexandru Vasilescu, Kazuki Takahashi, Alexandru Dinu-Ivănescu, Alexandru Trancă (cpt.), Aurel Pirciu, Horațiu Peia și Alexandru Bodea. În repriza a doua au intrat mai mulți jucători aflați în probe, dar și juniori de la grupele de republicani ale clubului Pandurii, fiind păstrați pe teren 90 de minute doar Catrici și Babaua. Au mai intrat Cătălin Iovicin – Albert Cornicioiu, Adrian Tănăsoiu, Daniel Unguru, Lică Mândrean, Gheorghe Leonard, Iulian Ștefan, Mihai Mehedințeanu, Alberto Negreț și Pape Nikola Sepa. La ultimii trei jucători enumerați, Cojocaru a și renunțat după jocul cu Vulturii Fărcășești.
Pandurii și-a adus un portar despre care s-a vehiculat că era dorit de Real Madrid
Mihai Cotolan, Nicolae Cotolan, Daniel Ciobanu, Robert Bratu, Gabriel Oiță și Lu Yuefeng încă nu s-au prezentat la antrenamentele din 2020.
Alexandru Bodea și Aurel Pîrciu (ambii FCSB), Alexandru Catrici, Matei Babaua și Alexandru Achiriloaei (toți trei de la Rapid), Lică Mândrean (Gaz Metan Mediaș) și Cătălin Iovicin (Bega Timișoara) au fost aduși să-i înlocuiască.
În 2017, portarul Iovicin, care avea pe atunci 16 ani, era dat ca transferat la Real Madrid, pentru suma de 100.000 de euro.
Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Pandurii Târgu Jiu