Pancu trăiește un deja-vu: „Facem aceeași greșeală ca în iarnă. Dăm dovadă de foarte mult amatorism”

Marius ANGHEL 20 Jul. 2015, 21:16 Pregătiri, amicale
Pancu trăiește un deja-vu:**

FC Rapid s-a reunit luni fără a avea un antrenor principal sau un lot complet. Daniel Pancu afirmă că oamenii din conducerea clubului nu au învățat nimic din greșelile sezonului trecut, iar situația actuală este o dovadă de amatorism. Idolul din Giulești spune că dacă ar fi optat pentru o poziție de conducere, prima măsură ar fi fost să programeze o întâlnire cu suporterii.

Pancu a vorbit și despre situația lui Tamaș de la Steaua. Chiar dacă cei doi au avut o mică dispută în trecut, Pancu îi recunoaște lui Tamaș meritele profesionale și spune că internaționalul român nu ar putea evolua la Rapid, în liga secundă. Mihai Ianovschi, fostul secund al lui Bergodi și antrenorul care a condus prima ședință de pregătire a Rapidului, a lăsat să se înțeleagă că Tamaș ar putea fi o variantă pentru clubul giuleștean dacă acesta nu își va găsi un angajament în străinătate.

„De o săptămână tot discut cu domnul Moraru. Facem aceeași greșeală ca în iarnă, atunci când ne-am organizat foarte târziu. Dăm dovadă de foarte mult amatorism. Era normal ca cel puțin cu 2-3 săptămâni înainte de startul pregătirii să avem antrenor, lotul definitivat. În afară de jucătorii străini pe care i-a adus domnul Moraru sau, mă rog, cineva din familie, Mihai Ianovschi a făcut selecția pentru jucătorii români.

Am făcut vizita medicală pentru că am ascultat sfaturile celor de lângă mine. Toți cei care au putut fi antrenori pe aici, Miriuță, Grigoraș, Iencsi sau Ianovschi, mi-au spus că au nevoie de mine pe teren. Domnul Moraru mi-a spus clar, că dacă eu îmi doresc să joc nu e nicio problemă. În toate discuțiile cu dânsul am identificat intenții bune, dar nu știu cât de acoperite financiar. Dacă eu m-aș fi decis să rămân în funcția de președinte, prima intenție a mea era încercarea de a face o întâlnire cu suporterii. Dar mi-am dat seama că nu are rost să insist, e foarte greu de crezut că se poate face ceva. E păcat!

Nu îl văd pe Gabi Tamaș în liga a doua, e prea valoros!”, a declarat Daniel Pancu la DigiSport.

Marius ANGHEL 20 Jul. 2015, 21:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă