După distracția de joi seara, 7-1 cu echipa de liga a 5-a, Victoria Bod, Olimpia a jucat sâmbătă la prânz un nou meci de pregătire, cu Unirea Tărlungeni. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 1-1, unicul gol al echipei sătmărene fiind marcat de Ciprian Brata în minutul 62, după o centrare venită de la Gavrilescu. Unirea a deschis scorul în minutul 14 prin Liviu Niculae, din centrarea lui Elek de pe flancul stâng.
„Am încercat un nou sistem de joc. Joi s-a jucat 4-2-3-1, iar sâmbătă am încercat 4-1-4-1. Sunt mulțumit în mare parte de evoluția băieților și de modul de implicare în această perioadă de pregătire”, a spus principalul Cosmin Bodea. Legat de situația mijlocașului Ciprian Brata, tehnicianul Olimpiei speră ca situația „pandurului” să se rezolve cât mai repede. „E un jucător de care am avea mare nevoie și sper ca lucrurile să se rezolve la începutul săptămânii”, a punctat Bodea.
Olimpia a început în formula: Anca-Trip – Muntean, Bălău, Mureșan, Iuhas – Micaș, Gavrilescu, Bic, G. Neagu – Laso – Bujor. Au mai intrat: Paul, Schvarzkopf, Faur, Villand, Feier, Apostu, Brata.
Olimpia va mai juca în Poiana Brașov un meci de verificare miercuri sau joi, adversarul urmează a fi stabilit azi. Apoi pe 1 august echipa va reveni la Satu Mare. „Vom definitiva lotul pentru noul sezon după acest cantonament”, a amintit Bodea care mai are programate amicale pe 9 august acasă cu FC Bihor și pe 13 și 16 august, urmează ca adversarii să fie anunțați la întoarcerea la Satu Mare.
Unirea intră în cantonament de luni
De partea cealaltă, Daniel Bona a răspuns cu Niczuly – Vlăsceanu, I. Șerban, Istrofor, Poenaru – S. Marin, Antoche, Brujan, Marcăș – Elek, Liviu Niculae. Au mai evoluat: Nagy – Tatarciuc, Cristea, Neculai, Iaru, Chiș, Antal, Petra, Pricop, Tuzeș.
„Noi doar de luni ( n.r. astăzi) intrăm în cantonament pentru pregătirea centralizată. Am acceptat acest joc din două considerente, să vedem cum se mișcă jucătorii noi, susceptibili de a semna cu noi, iar în al doilea rând nu îl puteam refuza pe prietenul meu, Cosmin Bodea, ani la rând căpitanul stegarilor” a declarat Bona pentru Bună Ziua Brașov. De astăzi, 28 iulie și până pe 8 august, Unirea va intra în pregătire centralizată la sediul propriu, iar miercuri, 30 iulie, va susține un nou amical, posibil pe un teren din Brașov în compania unei alte formații din liga secundă, CSM Rm. Vâlcea.
Sursa: Gazeta de Nord Vest