Olimpia a încheiat cantonamentul din Cipru cu un amical tensionat. Sătmărenii au ieșit de pe teren nemulțumiți de arbitraj

Marius ANGHEL 13 Feb. 2017, 19:25 Pregătiri, amicale
Olimpia a încheiat cantonamentul din Cipru cu un amical tensionat.** Sătmărenii au ieșit de pe teren nemulțumiți de arbitraj

Olimpia Satu Mare s-a întors sâmbătă noapte în România după cele 15 zile de pregătire efectuate în Cipru. Echipa antrenată de Bogdan Andone a revenit în țară nu înainte de a mai disputa un meci amical. Vineri, Iuhas și compania au întâlnit pe FK Cukaricki, echipă aflată pe locul 12 în Liga 1 din Serbia, în fața cărora au cedat cu 1-0. Meciul a fost însă întrerupt în minutul 79 din cauza jocului dur prestat de sătmăreni și a tensiunii existente pe cele două bănci tehnice, scrie site-ul oficial al echipei sârbe. Unicul gol al partidei cu Cukaricki a fost marcat în minutul 26 de Fofana, în urma unei lovituri de cap după un corner.

Potrivit informațiilor oferite de staff-ul sătmărean, Olimpia ar fi fost în mai multe rânduri aproape de egalare. În prima repriză, mingea reluată cu capul de Onicaș a fost scoasă de la rădăcina barei de portar, iar mai apoi un adversar a respins in extremis din fața lui Pană, care ar fi scăpat singur.

În partea secundă a jocului, anularea golului lui Ludușan pentru un presupus offside, căderea lui Kanaloș în careu rămasă fără penalty-ul mult dorit de români, cât și oprirea neregulamentară a lui Ursu din postura de ultim apărător l-au determinat pe Bogdan Andone să-și retragă echipa de pe teren. Sârbii l-au acuzat pe antrenorul român că a fost nervos pe toată durata jocului și, la un moment dat, chiar a provocat un conflict verbal între cele două bănci tehnice.

„A fost o partidă utilă, cu un adversar incomod. Puteam câștiga, sau să obținem un egal, meritat după părerea mea. Dar în acest moment, ne interesează mai puțin rezultatele”, a concluzionat, pentru Informația zilei, după meci antrenorul Bogdan Andone.

Pentru Olimpia au evoluat jucătorii: Anca-Trip – Duruș, Fl. Mureșan, Heil, Iuhas, Onicaș, Sil. Pană, Erdei, Krausz, Faur, Ad. Voicu. În partea a doua au intrat și: Șuta, Dascălu – R. Rus, V. Pop, Kanaloș, Villand, Ludușan, Oct. Ursu, Bura, Ciul. Nu au fost utilizați: Daminuță, Tudoran și Bucur.

Nicio victorie în cinci meciuri amicale în Cipru

Astfel, Olimpia a încheiat stagiul de pregătire din Cipru, acolo unde a disputat cinci meciuri amicale și unde nu a înregistrat nicio victorie. Iată rezultatele obținute de sătmăreni: 0-0 cu Digenis Ypsonas, 0-1 cu Steaua Roșie Belgrad, 3-3 sau 3-4 (după cum spun rușii) cu Spartak Moscova II, 1-1 cu Othellos Athienou și 0-1 cu FK Cukaricki (meci întrerupt în minutul 79).

Sâmbătă dimineață, jucătorii Olimpiei au efectuat ultimul antrenament în Cipru, după care au luat avionul spre București de unde au plecat cu trenul spre Satu Mare. Duminică și luni au avut liber, iar la antrenamente se revine de marți dimineață.

Concluziile olimpiștilor…

Într-un comunicat emis pe adresa site-ului Liga2.ro, staff-ul Olimpiei a tras câteva concluzii ale stagiului de pregătire din Cipru:

„«Putem mai mult de atât?», așa s-a terminat anul 2016 pentru toți cei implicati la clubul Olimpia Satu Mare.
   Pentru a avea continuitate în pregătirea echipei, conducerea clubului și staff-ul tehnic condus de Bogdan Andone au făcut eforturi pentru a perfecta un stagiu de pregătire în străinatate, unde echipa să se poată pregăti în condiții optime.
   Lotul echipei Olimpia Satu Mare a fost format din 30 de persoane: 24 de jucători, 3 antrenori, 1 kineto-terapeut și două persoane din conducerea administrativă.
   Olimpia Satu Mare a beneficiat de condiții foarte bune de pregătire, climatul în care s-a lucrat fiind unul extrem de profesionist, ideal pentru pregătirea returului campionatului, organizatorii și colaboratorii ciprioți meritând mulțumirile sătmărenilor.
   Imediat după sosirea în Cipru, echipa s-a cazat la Hotelul Episkopiana (****), la aproximativ 25 km de Limassol, condițiile de cazare și masă fiind foarte bune.
   Echipa a avut la dispoziție 3 terenuri de iarbă (disponibile la orice oră), sală de forță, piscină interioară și exterioară, pentru refacerea după efort, transport la terenul de antrenament (aproximativ 10 minute de mers cu autocarul) și mai ales 5 meciuri de pregătire cu echipe puternice.
   Digenis Ypsonas (Liga 3 Cipru), Steaua Roșie Belgrad (campiona en-titre a Serbiei și locul 1 în campionatul actual), Spartak Moscova 2 (locul 6 în liga 2 Rusia), Othellos Atienou (Locul 6, Cipru) și FK Cukaricki (locul 12 în Liga 1 Serbia) au fost adversarele echipei în perioada 28 ianuarie – 11 februarie.
   După o perioadă de pregătiri intense, echipa se întoarce în țară și își va relua antrenamentele marți, 14 februarie, la Satu Mare, urmând să susțină un ultim joc de pregătire sâmbătă sau duminică, în funcție de starea terenurilor, locația și adversarul.”

Marius ANGHEL 13 Feb. 2017, 19:25 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă