O zi cu FC Argeș la Govora! Cum se pregătesc alb-violeții pentru sezonul de Liga 2

Marius ANGHEL 11 Jul. 2017, 15:15 Pregătiri, amicale

Fotbaliștii noului FC Argeș au intrat în cea de-a doua săptămână de cantonament. Echipa pregătită de Iordan Eftimie face pregătirea centralizată la Govora, locație care oferă condiții foarte bune de antrenament, recuperare, cazare și masă. Alb-violeții sunt cazați în aceeași locație unde au efectuat stagiul de pregătire și Juventus București, nou-promovată în Liga 1.

Piteștenii au programate zilnic câte două antrenamente, unul dimineața în care se pune accent pe pregătirea fizică, iar celălalt după-amiază în care se lucrează cu mingea la partea tehnico-tactică. Ședințele de pregătire se efectuează pe două terenuri de fotbal apropiate de Govora: Pietrari, locație situată la 5 km de stațiune, și Păușești, localitate aflată la 4 km de Govora.

După cele două antrenamente zilnice, jucătorii merg la hotel și încep recuperarea după efort. Hotelul unde sunt cazați dispune de bazin acoperit, piscină exterioară, saună și jacuzi. După ce se relaxează câteva ore, alb-violeții trec la odihnă pentru a fi apți de un alt antrenament.

Piteștenii vor încheia cantonamentul sâmbătă, iar de săptămâna viitoare vor începe meciurile de pregătire cu adversari de Liga a 2-a. FC Argeș va întâlni,  miercuri, 19 iulie, în deplasare, pe Chindia Târgoviște, iar sâmbătă, 22 iulie, de la ora 18, va juca pe stadionul „Nicolae Dobrin” cu Academica Clinceni. Ultimul meci de verificare dinaintea începerii sezonului va avea loc sâmbătă, 29 august, când alb-violeții vor întâlni pe Chindia Târgoviște, pe arena din Trivale.

Articol scris de Marius DUINEA (Curierul zilei)
Foto: FB Fotbal Club Argeș Pitești

Marius ANGHEL 11 Jul. 2017, 15:15 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă