Noutăți importante la primul antrenament al Forestei. Iencsi a fost la reunire, dar încă negociază preluarea echipei

Lotul grupării Foresta a început luni pregătirile pentru noul sezon. Nu mai puțin de 17 fotbaliști au fost prezenți la primul antrenament, printre ei atacanții Marius Matei, Bogdan Rusu și mijlocașul Răzvan Avram, care au venit de la FC Brașov, mijlocașul Vlad Stănescu, care a revenit la echipă după împrumutul la Bucovina Pojorâta și fundașul central Constantin Ferariu, repatriat după un scurt periplu în Liga a III-a, la CSM Sighet.

Matei, aflat la a doua sa experiență suceveană, speră să repete evoluțiile bune reușite în tricoul Rapidului. „Sperăm să rămânem în Liga a II-a și cu ajutorul noilor achiziții să facem o treabă bună. Sperăm să ne organizăm cât mai repede și să cucerim cât mai multe puncte, pentru a obține o clasare între echipele din partea de sus a clasamentului. Îmi place ideea cu eșalonul secund structurat într-o singură serie, pentru că vor fi meciuri mult mai tari, urmând să se implice și mai mult televiziunile”, a declarat atacantul în vârstă de 32 de ani.

Bogdan Rusu și Răzvan Avram speră de asemenea să facă o figură frumoasă și să-și aducă contribuția la rezultatele echipei. „În doresc ca această nouă provocare din cariera mea să fie benefică pentru ambele părți. Știu că Suceava este un oraș cu tradiție în Liga a II-a și cu suporteri frumoși. Sperăm ca prin evoluțiile noastre să aducem publicul în număr cât mai mare la stadion”, a precizat mijlocașul Răzvan Avram, care, la cei 29 de ani ai săi, a strâns aproape 100 de meciuri în primul eșalon.

Antrenorul Adrian Iencsi încă negociază preluarea echipei

În afara celor cinci jucători noi prezenți la reunire, oficialii suceveni mai insistă pentru transferul mijlocașului Cornel Căinari, care s-ar putea alătura lotului începând chiar de astăzi. Între cei 17 fotbaliști participanți la primul antrenament al verii nu s-au aflat mijlocașul Constantin Aeroaiei și atacantul Mircea Negru, care au absentat motivat.

VEZI un material VIDEO de la reunire

Trebuie precizat că prima parte a antrenamentului de ieri a fost urmărită de antrenorul Adrian Iencsi, care încă negociază preluarea băncii tehnice a grupării sucevene.

Iată care au fost jucătorii prezenți la reunirea lotului Forestei: Toma Niga – portar; Claudiu Velescu, Constantin Ferariu, Ionuț Mihai, Paul Mateciuc, Daniel Bălan, Dorin Semeghin, Andrei Alecsandru, Cătălin Tăutianu – fundași; Răzvan Avram, Vasile Dănilă, Vlad Stănescu, Dragoș Sfrijan, Andrei Cerlincă – mijlocași; Marius Matei, Bogdan Rusu, Ionuț Plămadă – atacanți.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Gazeta SV

Pe aceeași temă