Nițulescu: „Echipele de același nivel ne-au refuzat pentru amicale”

Marius ANGHEL 06 Jan. 2011, 11:06 Pregătiri, amicale
Nițulescu:**

Oficialii formației Alro Slatina
încearcă în aceste zile să definitiveze programul meciurilor de
verificare pe care fotbaliștii antrenați de Corneliu Papură le vor
disputa până la startul returului actualei stagiuni a Ligii a
II-a.

Dacă până în prezent s-au perfectat
amicale în compania unor echipe din eșalonul trei, grupările de „B”
au dat răspunsuri negative propunerilor venite din partea
aluminiștilor, precizează președintele executiv Jane Nițulescu.
Acesta nu exclude posibilitatea ca în pauza competițională Alro să
întâlnească în partide de pregătire formații ce evoluează în Liga
I.

„Am stabilit niște
jocuri cu divizionare C din județ. Noi avem un țintar, un program
clar, cu zile încercuite pentru amicale. Rămâne să găsim adversari
pentru toate. Divizia A începe pe 25, mai devreme, iar dacă se
găsesc echipe cu care să jucăm și noi am anunța înainte alt
program, am fi neserioși. Antrenorii vor să joace amicale cu
formații de același nivel, dar până acum ne-au cam refuzat.
Programul lor se suprapune cu al nostru și nu sunt date
libere”
, a declarat Nițulescu.

„Vor
veni cel puțin doi-trei fotbaliști”

În privința campaniei de achiziții
din această iarnă, oficialul aluminiștilor spune că negocierile
sunt în curs de derulare. „Venirile și plecările vor fi
în funcție de ce realizăm din discuțiile cu anumiți oameni. Ca să
plece jucători, trebuie să pui ceva în loc. Avem 23 de inși în lot
și vor mai veni cel puțin doi-trei fotbaliști. Sunt discuții cu
patru-cinci. Eu cred că vor pleca jucători de la Alro, pentru că
avem posturi acoperite”
, a punctat Jane
Nițulescu.

Sursa: gazetanoua.ro

Marius ANGHEL 06 Jan. 2011, 11:06 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă