Nițoi a preluat Tunariul!

06 Jul. 2010, 10:02 Pregătiri, amicale

Tehnicianul care a antrenat pe Victoria Chirnogi în returul
sezonului trecut al Ligii a III-a și-a schimbat „domiciliul” în
această vară, optând pentru echipa de la marginea Bucureștiului, CS
Tunari. Rămași fără tehnician după despărțirea cu tam-tam de Ion
Ion, ilfovenii au jucat în ultimele etape fără antrenor principal
și se aflau acum în căutarea unei soluții pentru campionatul care
va începe la finalul lunii august.

Echipa din Tunari a făcut o alegere foarte bună dacă e să ne
uităm la parcursul avut de Victoria Chirnogi în retur. Astfel, dacă
la finalul turului aveau doar 7 puncte, după sosirea lui VIrgil
NIțoi pe bancă, călărășenii au acumulat 26 de puncte, fiind la un
pas de a evita retrogradarea în condițiile în care printre
victimele lor s-au numărat ACS Berceni, CS Tunari sau Dunărea
Călărași.

Din discuțiile purtate de Liga2.ro cu Virgil NIțoi, intențiile
sale declarate sunt de a termina campionatul în primele șase
echipe, performanță realizabilă în opinia noului antrenor dacă
lotul va primi câteva întăriri.

Articol scris de Mihai
ANDRIEȘ

06 Jul. 2010, 10:02 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă