Neînvinși în amicale Urmeaza meciul cu „U”

30 Jan. 2010, 16:12 Pregătiri, amicale
Neînvinși în amicale** Urmeaza meciul cu

Șimleuanii au trecut cu brio și
peste cea de-a treia partidă de verificare din această iarnă.
Sâmbătă dimineața, la Santion, FC Silvania și Luceafărul Oradea au
concretizat printr-un amical cantonamentul comun de la
Arieșeni.

În ciuda faptului că terenul a fost
greu, diferența de valoare și-a spus cuvântul, astfel că elevii lui
Dacian Nastai au reușit să se impună, marcând câte un gol in
fiecare repriză, prin Ionuț Suteu și Dan Mureșan.

„Echipa s-a mișcat
bine. Sunt bucuros că tot ce ne-am propus până acum, am reușit să
realizăm. Pot spune că echipa este în grafic”
, a
menționat președintele Ioan Gurzău.

Atacant din Liga a
IV-a la FC Silvania

Pentru partida cu Luceafărul,
Dacian Nastai nu a apelat la serviciile fundașilor de bandă,
respectiv Marius Varga și Dumitru Muntean. Ambii au suferit
accidentări ușoare, astfel că au fost menajați de tehnicianul
șimleuan.

În schimb, în unsprezecele de start
au apărut două nume noi, este vorba despre fundașul Fărcuță și
atacantul Drăgan. Primul a mai fost folosit și la partida cu
Bioland Paleu, iar conducerea tehnică a vrut să-l vadă la un nou
test, pe care se pare că l-a picat.

Pentru a intări linia ofensivă, FC
Silvania a apelat la un jucător venit tocmai din Liga a IV-a
clujeană, este vorba despre Drăgan – golgeterul liderului Unirea
Florești. Săptămana viitoare, el se va alătura lotului pregătit de
Dacian Nastai, urmand a fi folosit in amicalele cu „U” Cluj și FC
Bihor.

„Chiar dacă nu are un
fizic impunător, s-a mișcat destul de bine. Dacă va confirma, va fi
oprit in lot, ceea ce nu inseamnă că ne-am luat gândul de la un
atacant cu veleități de golgeter”
, a remarcat
președintele grupării de sub Măgură.

Luceafărul Oradea – FC Silvania
Simleu Silvaniei 0 – 2 (0 – 1)

Au marcat: Ionuț Suteu (35) și Dan Mureșan
(47)
FC
Silvania:
Stef (Gabor) – Fărcuță, D. Mureșan, R.
Crișan (Oneț), Ciorcaș (Oară) – Lupo (Schwarzkopf), Villand (Ianc),
Văscan (Petcuț) – Gavrilescu (Codoban), Suteu (Brata), Drăgan
(Dănilă). Antrenor: Dacian Nastai

Articol scris de Ciprian
PETRAN

30 Jan. 2010, 16:12 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă