Nagy a tras concluziile după cantonamentul austriac. „Am prins toate anotimpurile posibile, zăpadă, ploi, furtuni, vijelii, frig și timp frumos”

Marius ANGHEL 25 Jul. 2016, 11:15 Pregătiri, amicale
Nagy a tras concluziile după cantonamentul austriac.**

După 11 zile petrecute în cantonament în Austria, în stațiunea Mallnitz, UTA Bătrâna Doamnă a revenit în România pregătită pentru noul sezon al Ligii 2. Planurile i-au fost date însă peste cap de amânarea campionatului cu încă o săptămână, astfel că așteptarea se va prelungi.

Antrenorul Roland Nagy a tras concluziile despre stagiul de pregătire austriac. „Am profitat în special de altitudinea de acolo, de zonă, să fim împreună, să ne adunăm după un sezon foarte lung, în special unii care au dus greul, și mulți tineri s-au numărat între cei 23 de jucători deplasați în cantonament. A fost o perioadă cu încărcătură, reușită și pentru cei care se apropie de prima echipă. Am îmbinat utilul cu plăcutul, e normal ca în două săptămâni să avem două după-amieze în care să facem drumeție cu mountain-bike-ul pe un traseu destul de greu, și una în care am ieșit cu trenul, printr-un tunel de munte construit în 1902, stațiunea Bad Gastein, una foarte căutată. Sper că am simțit bine lucrurile acestea, unii copii nici nu au avut vacanță, dar au răspuns bine. Am prins toate anotimpurile posibile, zăpadă, ploi, furtuni, vijelii, frig, iar în ultimele zile a fost timp frumos, cu un soare de munte care ne-a zâmbit cum sperăm să putem zâmbi și noi în campionat”, a spus, pentru uta-arad.ro, antrenorul principal al roș-albilor.

În acest cantonament, UTA a jucat două amicale cu echipe din ligi inferioare din Austria, ambele câștigate la diferențe mari de scor: 3-0 cu SC Gmund și 5-1 cu SC Landskron. Nagy se bucură că după această perioadă de pregătire niciun jucător nu s-a accidentat. „Nu avem probleme cu accidentările, un lucru important. Filaret, de luni intră în program normal, din ce am discutat cu el, nu l-am forțat în cantonament să nu fie prea mult dintr-o dată, a avut program separat, la Arad. La Polgar lucrurile sunt încă în așteptare, dar, încet-încet, sper să revină și el la program”, a mai declarat Roland Nagy.

De luni jucătorii utiști vor reveni la antrenamente, în timp ce următorul amical e programat miercuri, la Sebiș, cu Național.
 

Marius ANGHEL 25 Jul. 2016, 11:15 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă