Modificări în programul Științei

16 Jul. 2011, 12:05 Pregătiri, amicale
Modificări** în programul Științei

Universitatea Craiova și-a anulat amicalul pe care trebuia să-l
susțină sâmbătă, de la ora 19.00, pe terenul „Petre Deselnicu”, în
compania echipei FC Piatra Olt (Liga a III-a). Motivul,
modificările în programul de pregătire al juveților, datorat lipsei
adversarilor în cantonamentul din Austria.

Deși inițial își programase plecarea spre Țara lui Mozart
miercuri, Știința se va urni spre Austria abia vineri, dacă nu vor
apărea alte schimbări. Cu toate că se fac speculații că aceste
modificări în programul de pregătire au apărut ca urmare a lipsei
banilor, patronul Adrian Mititelu dă asiguri că echipa va efectua
cantonamentul în străinătate.

„Sută la sută echipa va pleca în
Austria”
, spune Mititelu. Universitatea va susține
două meciuri amicale săptămâna viitoare, adversarii urmând să fie
stabiliți în aceste zile.

sursa: Gazeta de Sud

16 Jul. 2011, 12:05 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă