Metalul Reșița a încheiat meciurile amicale din această iarnă cu victorii pe linie și fără gol primit. Rosso-nerii au învins sâmbătă cu 1-0 pe Mama Mia Becicherecu Mic, pe terenul sintetic din Valea Domanului, în ultimul joc de verificare înaintea reluării campionatului. Antrenorul Carol Gurgu avertizează că mai este mult de lucru, iar echipa va prinde forma maximă abia spre finalul sezonului.
Unicul gol al meciului amical cu Mama Mia Becicherecu Mic a fost marcat de Nikola Vitorovic, în minutul 25, un gol cu noroc, „de cascadorii râsului”, cum l-a caracterizat antrenorul oaspeților, Sorin Bălu, mingea atingând și bara înainte de a intra în poartă. În repriza secundă, Pitulice l-a pus la grea încercare pe portarul oaspeților.
Cea mai importantă veste din această săptămână din tabăra Metalului este revenirea portarului Cristian Zimmermann. Astfel, Metalul are acum trei portari legitimați, toți trei evoluând câte 30 de minute cu Becicherecu Mic. Un singur junior reșițean a fost sâmbătă în lotul Metalului, George Ponoran, introdus pe final în atac.
„Mă bucur că nu am primit gol în meciul de astăzi. Dar săptămâna viitoare va fi una foarte grea. Băieții trebuie să înțeleagă că mai este de muncă, mai trebuie să ne punem la punct pe compartimente. Mă bucur pentru victoria de astăzi, dar este una într-un meci amical și cred că meciurile oficiale sunt cele mai importante. Lotul nu este conturat în totalitate, în repriza secundă cu Mama Mia am testat încă patru jucători, voi discuta cu ei și voi lua o hotărâre clară. Suntem o echipă tânără, în formare, mai este mult de lucru și cred că forma maximă va fi spre sfârșitul play-out-ului. Probabil că atunci vom avea jocurile cele mai bune. Acum, la început, nu ne putem pronunța, eu îmi doresc să jucăm din ce în ce mai bine. Obiectivul pentru primul meci oficial din acest an, cu Șoimii Pâncota, este să nu luăm gol”, a spus, citat de Express de Banat, antrenorul echipei reșițene, Carol Gurgu.
VEZI o GALERIE FOTO de la meciul amical
Metalul Reșița: Knezevic – Vlad, Kis, Crăciun, Julei – Anghel, Kopre, Botezatu, Maria – Vitorovic, Chira. Au mai intrat: Lucic, Zimmermann, Costea, Pitulice, Buzdugan, Ponoran, Alexe, Dumitrache și Firu.
Metalul a câștigat toate cele șase partide amicale disputate în această iarnă, pe terenul sintetic din Valea Domanului: 1-0 cu CS Ineu, 2-0 cu Minerul Anina, 4-0 cu AS Oravița, 1-0 cu CSM Lugoj, 3-0 cu Progresul Gătaia și 1-0 cu Mama Mia Becicherecu Mic.
Sâmbătă, 27 februarie, Metalul Reșița va întâlni pe Șoimii Pâncota, în primul meci oficial din 2016, care contează pentru etapa a 19-a a Ligii a II-a de fotbal, Seria a II-a.
Articol și foto de Marian CĂ‚RĂ‚VAN (Express de Banat)