Președintele FC Rapid, Nicolae Manea, a declarat, marți, că fotbaliștiilor giuleșteni, care au de primit salarii pentru ultimele zece luni, le vor fi plătite o parte din restanțe până la debutul ediției 2014-2015 a Ligii I, programat pentru 25 iulie.
„Am discutat cu băieții și le-am spus că vom începe și plățile. Le-am explicat că trebuie să făcem actele cu cei de la Ligă pentru ca să putem să încasăm banii din dreputrile TV. Eu zic că până începem campionatul le vom achita din restanțe”, a spus Manea la reunirea lotului echipei giuleștene.
Oficialul giuleștean recunoaște că lotul de 22 de jucători prezent, marți, la reunirea de la Stadionul Giulești, trebuie întărit pentru a putea spera la menținerea în Liga I la finalul sezonului următor. „Lotul de acum e cel cu care am promovat, cu câteva excepții. Bineînțeles că este subțire, dar avem încredere că vor mai veni câțiva jucători cu care să ne întărim pentru că nu va fi deloc ușor în Liga I având în vedere că vor retrograde șase echipe. Eu cred că vom reuși ca până la începerea campionatului să alcătuim un lot competitiv și să putem face față competiției, chiar dacă timpul este foarte scurt. Foarte mulți jucători m-au sunat după încheierea sezonului și mi-au spus că vor să plece, dar acum, după decizia Tribunalului de la Lausanne mulți dintre ei nu vor să mai plece, mai ales că unii nu au jucat niciodată în Liga I”, a adăugat Manea.
El a explicat că jucătorilor care vor veni la Rapid, printre care se numără și portarul Mircea Bornescu prezent la primul antrenament, li se vor oferi salarii decente. „Bornescu este un jucător care a mai fost pe la noi, un jucător care a dat randament și care acum dorește foarte multă să revină la Rapid. Vom discuta cu el la fel cum vom discuta și cu alții. Oricum, vor fi salarii decente la Rapid. Nu se va mai întâmpla ca acum câțiva ani când erau salarii enorme și am terminat pe locul nouă în clasament”, a menționat președintele.
Manea susține că există șanse ca atacanții Daniel Pancu și Daniel Niculae, care au lipsit de la reunire, să joace totuși în continuare pentru Rapid. „Pancu a venit azi din concediu și am vorbit cu el să îl lăsăm să își revină. Iar cu Nico am discutat și ne-a spus că dacă nu își găsește ceva în străinătate va rămâne la Rapid”, a precizat Nicolae Manea.
În ceea ce îl privește pe antrenorul Viorel Moldovan, Manea a afirmat că acesta va continua numai dacă în sezonul viitor clubul va avea un buget care să asigure salariile jucătorilor și ale stafului tehnic. „Viorel Moldovan ne-a spus că dacă nu vine cineva cu bani nu mai continuă la Rapid. Este normal și îl înțeleg pentru că a fost o perioadă foarte dificilă sezonul trecut și nu poți să continui așa la nesfârșit”, a menționat oficialul.
Lotul condus momentan de Viorel Moldovan va efectua un stagiu de pregătire în perioada 2 -14 iulie la Mogoșoaia. Nicolae Manea a explicat că se încearcă semnarea unui alt contract de închiriere a bazei sportive Pro Rapid pentru ca lotul să se poată antrena acolo unde a făcut-o ani la rând. „Sper să se rezolve și situația de la Pro Rapid pentru că acea bază a fost făcută special pentru Rapid. E adevărat că avem niște restanțe către ei (n.r. – către Asociația Pro Rapid), eu sper să înțeleagă și să facem un nou contract de închiriere. Chiar azi am discutat cu domnul Taban și ne-a pus condiția să achităm toate datoriile și să facem un nou contract. Ce va fi mai departe vom vedea”, a mai spus Manea.
Articol scris de Marius ȚONE (Mediafax)
Foto: Alexandru HOJDA