Atacantul Gabriel Machado ar putea ajunge până la urmă la
Bologna, însă nu la echipa din Serie A, ci la celebra clinică
sportivă „Isokinetic”. Brazilianul a primit o lovitură destul de
puternică în timpul meciului amical cu Silvania Șimleu Silvaniei,
iar în acea zonă i-a apărut un hematom.
Managerul Viorel Hizo spune că nu e vorba de o leziune
musculară, așa cum s-a speculat inițial, ci doar de o contuzie.
Totuși, dacă situația nu se ameliorează, brazilianul ar putea fi
trimis la Bologna pentru un control mai amănunțit.
„Machado a fost lovit cu genunchiul în timpul
meciului cu Câmpia Turzii, și-a revenit și l-am folosit și cu
Silvania. Din păcate, a primit o lovitură și în acest joc și zona
aceea i s-a umflat. E spre bine, poate să calce pe picior, dar
rămâne să vedem ce se întâmplă în zilele următoare. Dacă nu-și
revine, e posibil să-l trimitem la Bologna”, a spus
Hizo.
Sursa: ziuadecj.ro