Luceafărul a bătut palma cu un campion al României! Noua achiziție a bihorenilor a debutat în amicalul câștigat cu Gepiu

Marius ANGHEL 28 Jan. 2018, 14:23 Pregătiri, amicale
Luceafărul a bătut palma cu un campion al României!** Noua achiziție a bihorenilor a debutat în amicalul câștigat cu Gepiu

Luceafărul Oradea a câștigat, sâmbătă, cu 3-1 cel de-al doilea meci amical pe care l-a avut programat în acest stagiu de pregătire de iarnă. Condusă la pauză de echipa de pe locul 8 din Liga a 4-a Bihor, CSC Dacia Gepiu, pe terenul II al Bazei Sportive Luceafărul din Sânmartin, formația pregătită de Cristian Dulca a întors scorul în partea secundă și s-a impus la o diferență de două goluri. Pentru Luceafărul a debutat și campionul cu Astra Cristian Oroș (33 de ani), primul transfer al echipei din Liga 2.

Dacia Gepiu a condus cu 1-0 la pauză prin golul marcat de Victor Dobrescu. În partea secundă, în care a debutat pentru Luceafărul și fundașul central Cristian Oroș, formația de eșalon secund a înscris prin Vlad Rusu (dublă) și Claudiu Codoban, reușind să se impună în final cu 3-1.

Revenind la Cristian Oroș, acesta, potrivit bihon.ro, a ajuns la un acord cu conducerea clubului Luceafărul Oradea și va semna un contract dacă între timp nu va primi o ofertă mai avantajoasă. Fundașul central care în perioada 2005-2007 a jucat și pentru FC Bihor, a evoluat ultima dată la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, iar în cariera sa a mai trecut pe la Olimpia Satu Mare, FC Brașov, Rapid București, Hoverla Uzhhorod și Astra Giurgiu, cu acest din urmă club reușind să iasă campion în sezonul 2015/2016.

Altfel, luni, Luceafărul Oradea își începe cantonamentul de la Băile Felix.

Luceafărul, prima repriză: R. George – Toriște, A. Mutu, Dumbrăvean, Hîmpea, Băban, Iliescu, Chiorean, Niță, Chiș-Toie, Vas. Pop
Luceafărul, a doua repriză: R. George – Balea, Oroș, A. Mutu, Trif – C-tin. Roșu, D. Lukacs, Feher, Ban – Codoban, Vl. Rusu

Marius ANGHEL 28 Jan. 2018, 14:23 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă