Sâmbătă, divizionara C Aerostar a pus punct stagiului de pregătire centralizată din apropiere de Vatra Dornei. Un cantonament de o săptămână, în care „aviatorii” au alternat ședințele de pregătire cu jocurile de verificare. „A fost un stagiu reușit, chiar dacă a trebuit să renunțăm la ultimul meci de pregătire, cel cu Oțelul II deoarece gălățenii, de teama drumurilor înzăpezite, au plecat spre casă cu o zi mai devreme. Important este că ne-am atins obiectivul și ne-am încărcat bateriile”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Gioni Andrieș.
Rezultate în oglindă
Prin urmare, Aerostar nu a mai jucat în compania colegei de serie, Oțelul II Galați. A făcut-o în schimb contra altor două divizionare C, FCM II Târgu-Mureș și Rapid CFR Suceava. Dacă marți s-au impus cu 2-1 în fața „satelitului” târg-mureșean, joi, elevii lui Gioni Andrieș și Vali Cioancă au pierdut, la același scor, în fața Rapidului CFR Suceava. De notat faptul că în prima partidă, câștigată prin golurile marcate de Strungariu și Cosmin Berbece, la Aerostar a debutat și Alexandru Nuțu, un atacant în vârstă de numai 14 ani și o lună!
Tismănaru și Apetroaie, menajați
Împotriva sucevenilor, „aviatorii” au deschis scorul în min. 20, prin Cosmin Berbece, trecându-și în cont și două bare. În partea secundă, Rapid CFR a întors rezultatul, egalând prin reușita lui Ionesi și înscriind apoi golul victoriei cu trei minute înainte de final, atunci când Negru a transformat o lovitură de la 11 metri. Ambele formații au încheiat jocul în inferioritate numerică, Tofan (Aerostar) și Semeghin (Rapid CFR) fiind eliminați de pe teren. Ca și în partida cu FCM II Târgu-Mureș, Aerostar i-a menajat pe Tismănaru și Apetroaie, care au acuzat unele probleme de ordin medical.
Drum de șase ore
Reveniți în Bacău sâmbătă seară, după un drum de aproape șase ore, jucătorii pregătiți de Gioni Andrieș și Vali Cioancă au primit două zile libere, ei urmând să-și reia antrenamentele marți după-amiază. Până la startul returului Ligii a III-a, Aerostar va susține încă patru jocuri de verificare, printre adversare numărându-se colegele de serie Sport Club, Ceahlăul II Piatra Neamț și, posibil, CS Panciu, dar și formații din eșaloanele inferioare precum CSM Moinești.
Sursa: Deșteptarea