Final de cantonament

09 Aug. 2010, 17:44 Pregătiri, amicale
Final** de cantonament

Imediat ce a reușit achiziționarea
unui loc de Liga a III-a, oficialii echipei AFC Filipeștii de
Pădure s-au pus pe treabă. În colaborare cu fostul internațional al
României, Daniel Chiriță, la Filipeștii de Pădure s-a format un lot
competitiv de jucători, efectuându-se și un stagiu montan de
pregătire, care s-a încheiat la finele săptămânii trecute.
„În timpul cantonamentului s-a dorit omogenizarea
relațiilor între jucători”
, a spus directorul sportiv
al echipei, Nicolae Vereu.

De antrenamentele echipei s-a
ocupat un tehnician tânăr, dornic de afirmare, și anume Dragoș
Mihalache, adică antrenorul care s-a ocupat, până nu demult, de
destinele defunctei Petrolistul Kaproni Boldești, grupare cu care a
avut rezultate remarcabile. El a fost ajutat de un fost coleg de
echipă, Bogdan Onuț, fotbalist care are aproximativ 300 de prezențe
pe prima scenă a țării și patru meciuri în cupele europene (două
sunt în preliminariile Champions League). Fostul jucător al
Petrolului, Farul Constanța, Dinamo sau Poli Iași va avea dublu rol
la Filipeștii de Pădure, atât ca jucător, cât și ca antrenor.

Trei victorii din
patru jocuri-test

În cantonamentul montan desfășurat
în localitatea brașoveană Tărlungeni și încheiat la finele
săptămânii trecute, AFC Filipeștii de Pădure a disputat patru
jocuri de verificare, înregistrând trei victorii și un rezultat de
egalitate (0-0 cu Tricolorul Breaza).

Astfel, trupa pregătită de Dragoș
Mihalache și Bogdan Onuț a învins, pe rând, formațiile FC Zagon
(scor 2-1), FC Ghimbav Brașov (3-0) și Unirea Tărlungeni (2-1),
ultimul joc-test disputându-l în prima zi a weekend-ului
trecut.

Pentru această din urmă întâlnire,
AFC Filipeștii de Pădure a mizat pe următoarea formulă de echipă:
Rădulescu – Stârpici, Ionescu, Chiriță, Anania – Negoței, Onuț,
Micu, Stan – Iacob, Nae. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat:
Vrânceanu, Georgescu, Pavel, Naescu, Ene, Bociu și Gherghe. La
pauză scorul a fost 1-0 pentru AFC Filipești, prin reușita semnată
de Negoței, iar Naescu a marcat golul secund, în timp ce brașovenii
au izbutit golul de onoare dintr-o lovitură de pedeapsă.

Următorul amical pentru AFC
Filipeștii de Pădure va fi programat miercuri, de la ora 17.00,
când pe terenul de la Ditești vor sosi argeșenii de la CS
Albota.

Sursa: ziarulprahova.ro

09 Aug. 2010, 17:44 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă