După o lună și jumătate de vacanță, FCM Bacău și-a reluat astăzi antrenamentele. Inițial, reunirea „galben-albaștrilor” era fixată pentru data de 9 ianuarie, însă o defecțiune la centrala termică a stadionului „Municipal” a amânat cu o săptămână startul pregătirilor.
„Deși programul a cunoscut această modificare, consider că avem timp suficient la dispoziție să pregătim în condiții optime începerea returului”, a explicat antrenorul Gheorghe Poenaru, care a fixat reunirea lotului pentru ora 10.00, la stadionul „Municipal”.
Tehnicianul băcăuan a anunțat că va miza, în linii mari, pe același lot care a dus greul în sezonul de toamnă. „Deocamdată, nu se anunță modificări de componență. Consider că efectivul actual poate da garanții serioase în perspectiva unui retur superior ca exprimare și ca rezultate. Băieții au în spate o jumătate de campionat care le-a adus, fără îndoială, un plus de experiență ce le va facilita misiunea pe viitor”, a declarat Gheorghe Poenaru.
Programul „galben-albaștrilor” prevede două săptămâni de reacomodare la efort, care vor fi urmate de un stagiu de pregătire centralizată. Începând cu sfârșitul lunii ianuarie, echipa care s-a clasat pe locul 9 la finalul turului de campionat, va începe și seria jocurilor de verificare. „Am stabilit, în mare, programul meciurilor-test. Vom întâlni și echipe de liga secundă, dar și formații din eșaloanele inferioare. Cert este că vom avea aproximativ șapte meciuri de pregătire până la startul returului”, a spus Poenaru.
Sursa: Deșteptarea