FCM Bacau pune astazi punct vacantei de vara. Nu insa si incertitudinilor. Viitorul formatiei este in ceata, in conditiile in care finantatorul FCM Bacau, Dumitru Sechelariu a precizat cât se poate de clar ca nu mai poate sustine echipa, iar autoritatile locale au intors spatele „galben-albastrilor”.
Sechelariu a oferit Consiliului Local si Consiliului Judetean tot ce inseamna FCM Bacau (jucatori, antrenori, grupe de copii si juniori, sigla, palmares si dreptul de a evolua in liga secunda) pentru suma de un milion de euro, platibila intr-un interval de doi ani, insa autoritatile nu au catadicsit sa dea un raspuns.
Se antrenează și așteaptă
„Am asteptat in zadar raspunsul autoritatilor. Nu ne ramâne decât sa mergem din aproape in aproape si sa vedem ce alte oportunitati s-ar putea gasi in viitorul apropiat”, a declarat presedintele FCM Bacau, Daniel Scânteie. „Pentru moment, cel mai important lucru este ca echipa se reuneste luni, atunci când jucatorii isi vor primi si salariile. Incercam sa ne facem treaba cât se poate mai bine, in speranta ca se va ivi o solutie salvatoare pentru echipa fanion a Bacaului”, a mai spus Scânteie.
Toți jucătorii, transferabili
FCM Bacau se va reuni astazi sub comanda antrenorilor cu care a incheiat in forta sezonul trecut, Cristi Popovici si Marius Gireada. Exceptându-l pe Dragos Huiban, caruia i-a expiratul contractul „galben-albastrii” si a ales sa joace pentru FCM Târgu-Mures, toti ceilalti jucatori bacauani sunt asteptati la stadionul „Municipal” in cursul acestei dimineti. „Toti jucatorii nostri sunt transferabili. In functie de ofertele care vor veni vom vedea ce si cum. Cel mai mult ne-ar bucura insa sa vina o propunere de preluare a intregului club”, a concluzionat presedintele Scânteie.
Sursa: Deșteptarea