Divizionara secundă FC Olt Slatina va susține șapte meciuri de pregătire în această vară. Până la plecarea în stagiul pregătirii centralizate, gruparea de la malul Oltului va susține două jocuri, urmând ca la revenirea din cantonament să dispute alte cinci partide amicale.
Oficialii grupării FC Olt Slatina au stabilit programul meciurilor de pregătire susținute în această vară. Decalat din cauza amânării reunirii, jocul programat în compania unei selecționate de la Cord și Pirelli Tyers se va disputa miercuri, cu începere de la ora 19.00, pe stadionul din Piatra-Olt. Antrenorul Dan Oprescu va trimite pe teren juniorii echipei. Sâmbătă, FC Olt Slatina va întâlni, în deplasare, pe terenul Chimia, nou-promovata în eșalonul al treilea, CS Apa Nova Craiova, cu începere de la ora 10.30. Plecarea în cantonament este programată pe data de 18 iulie. Stațiunea montană Poiana Brașov este destinația aleasă pentru efectuarea stagiului pregătirii centralizate.
Vâlcea, FC Argeș, Chindia, adversarele după cantonament
În stagiul pregătirii centralizate de la munte, care va dura zece zile, FC Olt Slatina nu va susține niciun meci de verificare, tehnicianul Dan Oprescu fiind adeptul acestei metode, pentru a evita accidentările în perioada bazată pe acumulări. Primul adversar în meciurile amicale după cantonament este CSM Râmnicu Vâlcea, partidă programată în deplasare, pe 28 iulie. Pe data de 1 august, FC Olt Slatina va întâlni FC Argeș, pe 4 august nou-promovata în Liga a II-a, Damila Măciuca, pe 8 august Chindia Târgoviște, iar pe data de 11 august CS Mioveni sau Voința Sibiu. Ora și locația vor fi stabilite ulterior, în funcție de starea vremii.
Au trecut pe la medic
O parte dintre componenții grupării FC Olt Slatina au efectuat, marți, vizita medicală la Cabinetul de Medicină Sportivă Slatina.
Miercuri, la ora 10, sunt programați ceilalți jucători, lotul fiind împărțit în două grupe. Primii care au trecut pe la medic au fost Bugiu, Bordea, Perșinaru, Andrei David, Irimescu, Crușoveanu, Bancu, Giurcă, Polgar, Cuedan, Vâlcică și Matei.
De asemenea, săptămâna aceasta este rezervată definitivării lotului. Conducerea se va așeza la masa tratativelor cu jucătorii care în sezonul precedent au evoluat la Alro și cu cei nou-veniți, prezenți, luni, la reunirea lotului, pe stadionul 1 Mai.
Sursa: Gazeta Nouă