FC Hermannstadt a umilit-o într-un amical pe ACS Poli. În minutul 18, scorul era 3-0

Marius ANGHEL 23 Jan. 2018, 16:51 Pregătiri, amicale

FC Hermannstadt a început cu dreptul meciurile amicale din această iarnă, cu o victorie sonoră. Echipa de pe locul 2 din Liga 2 a trecut la scor de neprezentare, 3-0, de prim-divizionara ACS Poli Timișoara. În minutul 3, tabela arăta deja 2-0, iar rezultatul final al testului desfășurat pe terenul sintetic din Parcul sub Arini din Sibiu a fost stabilit încă din minutul 18.

ACS Poli a pierdut cu 3-0 meciul amical jucat pe terenul celor de la FC Hermannstadt, formație antrenată de timișoreanul Alexandru Pelici. A fost primul test al sibienilor și primul cu advesar mai competitiv al alb-violeților, care, anterior, au câștigat cu două echipe de Liga a 3-a: 1-0 cu ACS Ghiroda și 4-0 cu Național Sebiș.

Poli are deja probleme medicale și a jucat fără o serie de fotbaliști. Au lipsit Cînu, cu probleme la inghinali, Munteanu, revenit recent în țară după o recuperare pentru aceeași problemă, Drăghici, Oprea, Smaranda sau Haruț. Luni, și Cătălin Doman s-a antrenat separat, dar a jucat acum, iar Alexandru Ciucur a revenit după o serie de probleme le genunchi. Au fost utilizați și cei cinci fotbaliști testați de Ionuț Popa: Zaluschi, Zoran Radu, Khanya, Bouslimi și Kayondo. Din informațiile noastre, timișorenii testează și un brazilian, ținut secret până acum.

„Sfertul academic” a fost depășit, iar bănățenii au fost surprinși în defensivă în debutul jocului

Teoretic, partida era programată să înceapă la ora 13 fix pe terenul sintetic din Parcul sub Arini din Sibiu. Poliștii au ajuns abia la 13:15 la locație, ceea ce a devansat ora meciului pentru 13:45.

Sibienii antrenați de Alex Pelici i-au prins neconcentrați în defensivă pe adversarii din Liga 1. Astfel, Sabin Lupu a deschis scorul din minutul 1, iar peste două minute, Lucian Dumitriu a marcat golul de 2-0. În minutul 18, Petrișor Petrescu a mărit diferența la 3-0. Cu acest scor s-a și terminat meciul, unul în care timișorenii nu au putut marca.

„Am făcut un joc bun, în special în prima repriză. Probabil și faptul că am întâlnit o echipă din Liga 1 a făcut ca băieții să aibă un plus de determinare. A fost o primă repriză reușită din toate punctele de vedere. În a doua repriză nu am mai avut o posesie foarte bună, ne-am mulțumit să păstrăm rezultatul și să încercăm să prindem echipa adversă pe contraatac. Am dat golurile foarte repede, iar asta ne-a ajutat. Ne dorim să rămânem cu aceeași determinare și în meciurile de miercuri și de vineri, când adversarii vor fi din ligile inferioare, să nu primim o palmă din partea lor. Îi felicit pe băieți pentru atitudine, chiar dacă vin după o perioadă de încărcări. Noii-veniți sunt în grafic”, a declarat antrenorul principal al FC Hermannstadt, Alexandru Pelici.

Hermannstadt: Căbuz – Mih. Stancu, R. Crișan, Ct. Pîrvulescu, Pamfile – Dumitriu, Boboc – S. Lupu, C. Neagu, P. Petrescu – Șt. Blănaru. În repriza a doua au evoluat: H. Moldovan – Al. Coman, Ct. Pîrvulescu (Rob. Bratu), R. Crișan, Pamfile – Dumitriu (Cătinean), P. Petrescu (Mih. Stancu) – Surugiu, Hergheligiu, I. Popa – Târnovan.

ACS Poli: Straton – Străuț, Melinte, Bouslimi, Șeroni – Artean, Vașvari – Ciucur, Bîrnoi, Doman – Kayondo. Au mai intrat în repriza a doua: Curileac, Cochintu, Khanya, Bocșan, Neagu, Croitoru, Zaluschi, Velcotă, Radu și Popovici.

ACS Poli are 26 de puncte și e pe locul 9 în Liga 1. Sibiul e pe 2 în Liga a 2-a, cu 48 de puncte. Timișorenii vor avea un alt amical tot în deplasare, miercuri, de la ora 14:00, în Serbia. Adversarul va fi locul 6 din prima ligă plavă, FK Vozdovac.

FC Hermannstadt joacă tot mâine, de la ora 15:00, cu Performanța Ighiu, iar vineri, 26 ianuarie, de la ora 12:00, e programată partida cu AS SR Brașov.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: fb FC Hermannstadt

Marius ANGHEL 23 Jan. 2018, 16:51 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă