Intrarea în cantonament, joi, 15 ianuarie, a echipei FC Caransebeș a însemnat și completarea lotului cu încă doi jucători doriți de conducerea gugulană, care s-au alăturat, astfel, celorlalte șapte transferuri efectuate în această pauză competițională.
Deși inițial în formația din municipiul de pe malurile Timișului și Sebeșului veniseră opt jucători, conducerea clubului a renunțat la Alexandru Giurgiu, care s-a accidentat în pregătiri, dar „principalul” Alin Artimon a declarat că nu exclude posibilitatea ca mai târziu discuțiile cu acesta să fie reluate.
Cei doi nou-veniți la echipă sunt Ionuț Stancu, care a mai jucat la Rapid, însă ultima oară a îmbrăcat tricoul formației CSM Râmnicu Vâlcea, și Alin Roman, adus de la Metalul Reșița, jucător sub 21 de ani. „Mai țintim doi fotbaliști sub 21 de ani și am încheiat, cred eu, în oarecare măsură, transferurile planificate. Unul e posibil să sosească chiar mâine (marți, 20 ianuarie – n.r.), iar celălalt, vineri (23 ianuarie – n.r.)„, a spus Alin Artimon.
În aceste zile, sub conducerea staff-ului tehnic format din „principalul” Alin Artimon, „secundul” Alin Paleacu, antrenorul cu portarii, Dan Doran, și preparatorul fizic Mihai Alexandru, jucătorii efectuează un cantonament până în data de 24 ianuarie, care presupune o perioadă de acumulare fizică centralizată, antrenamentul de dimineață fiind pur fizic, iar cel de după amiază, tehnico-tactic.
În perioada 2-12 februarie, FC Caransebeș va pleca într-un alt cantonament, în Antalya, unde se va pregăti alături de echipe din Rusia, Belarus, China, Turcia, Austria și Suedia, având programate meciuri în zilele de 5, 6, 8, 10 și 11 februarie, singura certitudine până acum fiind partida din data de 10, când gugulanii vor întâlni o formație de Liga a II-a din campionatul austriac. Până atunci, însă, în 31 ianuarie caransebeșenii vor juca acasă un amical cu Millenium Giarmata și se așteaptă confirmarea pentru încă o partidă, în 28 ianuarie, cu o echipă din Liga a III-a.
În ceea ce privește partea financiară, tratată cu extrem de mare seriozitate de conducerea clubului, tehnicianul gugulan a spus că, după plecarea celor 10 jucători și venirea celor din această iarnă s-au făcut economii. „Eu cred că am crescut valoarea lotului, în condițiile în care am adus nouă jucători care au evoluat în Liga I, iar din punct de vedere financiar, în momentul de față se cheltuiesc cu 5.000 de lei mai puțin decât în tur. Am renunțat la un cantonament pe care puteam să-l facem la Băile Herculane, de exemplu, și am preferat unul local, fără costuri suplimentare. Am dat drumul jucătorilor în luna noiembrie a anului trecut, ca să scutim plata salariilor pe decembrie, iar în condițiile astea putem acoperi financiar cantonamentul din Antalya”, a mai spus Alin Artimon.
Să mai spunem că, până acum, FC Caransebeș a efectuat nouă transferuri: George Cotigă, Adrian Pascal, Ciprian Dinu, Florin Pârvu, Constantin Stoica, Alexandru Boștină, Ovidiu Stoianof, Ionuț Stancu și Alin Roman.
Articol și foto de Adrian CRÂNGANU