FC Botoșani va juca un amical cu Poli Iași

31 Jul. 2010, 11:08 Pregătiri, amicale
FC Botoșani** va juca un amical cu Poli Iași

Deși inițial s-a stabilit ca amicalul cu Poli Iași nu va mai
avea loc, până la urmă trupa lui Cristi Popovici va juca un amical
cu gruparea din Copou.

Problemele cu care se confruntă Poli Iași și faptul că s-a renunțat
la cantonamentul programat să aibă loc în Austria a făcut ca FC
Botoșani să dispute un amical cu formația pregătită de Ionuț Popa.
Meciul va avea loc pe data de 5 august, la numai o zi după amicalul
cu FCM Bacău. „Am discutat cu cei de la Iași și am
stabilit să facem un amical pe 5 august. Inițial, ei au spus că
pleacă în cantonament în Austria, dar pentru că au renunțat am
reluat discuția și am programat acest meci care se va disputa la
Iași. Nu este nicio problema că pe data de 4 august jucăm cu FCM
Bacău și pe 5 august cu Poli Iași. Cristi Popovici are 22 de
jucători în lot și vrea să-i vadă pe toți”
, a spus
Dumitru Brânză, directorul executiv al FC Botoșani.

Amicalul
cu Stejaru se joacă la Roznov

Deși inițial era programat să se joace la Târgu Neamț, amicalul
de astăzi contra echipei Săgeata Stejaru va avea loc până la urmă
la Roznov. Oficialii grupării botoșănene spun că au fost obligați
să găsească altă variantă deoarece administratorii stadionului din
Târgu Neamț nu au fost de acord cu desfășurarea acestei partide.
„Ne-ar fi convenit mai mult să jucăm la Târgu Neamț,
dar cei de acolo nu au fost de acord. Au spus că este o acțiune a
naționalei de juniori U16 și că terenul trebuie să fie foarte
bun”
, a adăugat Dumitru Brânză.

Articol scris de Răzvan
Sauciuc

31 Jul. 2010, 11:08 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă