FC Botoșani a remizat din nou cu FCM Dorohoi

07 Mar. 2012, 14:06 Pregătiri, amicale

FC Botoșani a remizat astăzi cu FCM Dorohoi, scor 1-1, într-un meci disputant pe terenul de la Trei Coline. Marius Matei a deschis scorul pe finalul primei reprise după care Porfireanu a egalat în partea secundă. Pe finalul partidei, spiritele s-au încins, iar jucătorii celor două formații s-au îmbrâncit pe teren.

În prima repriză, tehnicianul Costel Orac a trimis pe teren echipa cu care va începe și jocul de la Brăila: Curileac – Bălan, Dinu, Atudorei, Acsinte – Matiș, V. Bordeanu, Todoran, Stanciu – Ghiceanu, Matei. În repriza a doua, Costel Orac a trimis pe teren toți jucătorii pe care îi are în lot.

Șfaițer nu e supărat după egal

Președintele clubului FC Botoșani consideră că amicalul cu FCM Dorohoi nu este unul relevant ținând cont de suprafața de joc. Oficialul botoșănean speră ca echipa să facă un joc bun și să obțină toate cele trei puncte la Brăila.

„Nici Dorohoiul nu pierde cu noi și nici noi cu ei. A fost un meci de pregătire. Terenul este înghețat. Probabil nu vom mai juca niciun joc până la meciul de la Brăila. A fost o perioadă grea. Nu am mai avut de când am revenit în liga a II-a. Sperăm ca la Brăila să fie o suprafață de joc bună și să venim neînvinși”, a spus Cornel Șfaițer.

Sursa: Bt online

07 Mar. 2012, 14:06 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă