FC Argeș a început pregătirea

Dupã aproape o lunã de vacanțã, FC Argeș și-a reluat ieri
antrenamentele pentru returul campionatului. La reunirea lotului au
fost prezenți 23 de jucãtori. Singura noutate în lotul
alb-violeților a fost fundașul central Ionuț Neagu, care a evoluat
pânã în varã la Petrolul Ploiești.

Deși antrenorul Iordan Eftimie anunțase înainte cu o zi de reunire
cã la primul antrenament vor fi prezenți fundașul Constantin
Șerban, de la Atletic Bradu, și un mijlocaș de la Filipeștii de
Pãdure, cei doi nu au mai ajuns la Pitești. Singurul absent de la
prima ședințã tehnicã a fost atacantul Marius Ion, care rãcise.
Pregãtirea a fost condusã de antrenorul de portari Bogdan Vișan,
pentru cã principalul Iordan Eftimie și secundul Marius Prisãceanu
au fost prezenți la București, ca sã-și prelungeascã Licența A.

Primul antrenament al alb-violeților a fost unul de acomodare,
dupã o vacanțã în care jucãtorii au fãcut destul de puținã mișcare.
Fotbaliștii se vor mai antrena și astãzi la stadionul Nicolae
Dobrin, urmând ca mâine sã facã vizita medicalã la Centrul de
Medicinã Sportivã de la Craiova. Echipa alb-violetã se va mai
pregãti în Trivale pânã la sfârșitul acestei sãptãmâni, urmând sã
plece apoi într-un stagiu de pregãtire centralizatã, la Sinaia.

Piteștenii vor sta la munte aproximativ douã sãptãmâni, iar
staff-ul tehnic va pune un mare accent, în aceastã perioadã, pe
pregãtirea fizicã.

Lotul prezent la
reunire

Portari: Mirel Bolboașã, Flavius Croitoru.
Fundași: George Zaharia, Adrian Voicu, George
Cotigã, Claudiu Avramescu, Marius Briceag, Andrei Cristian, Marian
Suchiu, Ionuț Neagu.
Mijlocași: Roberto Boboacã, Alexandru Rãuțã,
Robert Beuran, Cãtãlin Oprea, Ciprian Negoițã, Andrei Drãgan,
Alexandru State, Monel Cîrstoiu, Alin Popa.
Atacanți: Marian Vintilã, Dãnuț Ivãnicã, Andrei
Predoiu, Rover Cîrstea.
Antrenori: Iordan Eftimie (principal), Marius
Prisãceanu (secund), Bogdan Vișan (cu portarii).

Barbu,
interogat de suporteri

Înainte de primul antrenament al echipei, la stadion și-a fãcut
apariția și un grup de 10 suporteri care vin la meciurile lui FC
Argeș. Fanii alb-violeți au avut o discuție cu managerul Cãtãlin
Barbu, pe care l-au întrebat care va fi viitorul echipei. Oficialul
argeșean le-a spus cã se încearcã reconstruirea unei formații
tinere, dar nu le-a putut preciza suporterilor ce achiziții va face
FC Argeș în aceastã iarnã.

„Nu aducem fotbaliști trecuți de 30 de ani”

Managerul alb-violeților, Cãtãlin Barbu, spune cã lotul va fi
complet pânã la plecarea în cantonamentul de la Sinaia. Oficialul
grupãrii din Trivale susține cã echipa trebuie întãritã, dar nu
știe ce jucãtori vor fi aduși: „Am purtat discuții cu
mai mulți fotbaliști, însã deocamdatã nu e nimic sigur. Pânã la
plecarea în cantonament, este posibil sã mai vinã ceva jucãtori,
iar în februarie, lotul va fi complet. Vom vedea pe cine vom putea
aduce în aceastã perioadã. Oricum, cei pe care îi vom transfera vor
fi jucãtori de 25 – 26 de ani, nu trecuți de 30 de
ani”
.

Bogdan
Vișan: „Au fost discuții cu mai mulți jucãtori”

Antrenorul de portari Bogdan Vișan se așteaptã ca returul sã fie
infernal pentru FC Argeș. Tehnicianul argeșean este convins cã,
dacã echipa va reuși sã câștige jocurile de acasã, nu vor avea
probleme cu retrogradarea.

Cum se prezintã jucãtorii din punct de vedere fizic, dupã
aceastã perioadã de vacanțã?

– Toți fotbaliștii se prezintã destul de bine și nu au probleme
cu greutatea. În aceste douã zile, vom face antrenamente de
reacomodare, urmând ca dupã aceea sã creștem intensitatea și ritmul
ședințelor de pregãtire. Va urma o perioadã de acumulãri și trebuie
sã facem o pregãtire cât mai bunã, pentru a rezista tot
returul.

Ce jucãtori mai așteptați, în urmãtoarea
perioadã?

– Singura noutate este fundașul Ionuț Neagu, care a evoluat la
Petrolul Ploiești. Va fi testat în urmãtoarea perioadã, iar dacã va
corespunde cerințelor, atunci va semna. Discuții au mai fost și cu
alți jucãtori, dar nu este nimic sigur. Printre cei cu care s-a
discutat se aflã Marius Mitu, de la Vâlcea, Alin Chița și Marius
Radu. Sunt jucãtori trecuți de 30 de ani, care au o mare
experiențã în divizia A.

Care sunt posturile deficitare acum?
– Pe fiecare compartiment trebuie sã întãrim echipa. Avem
nevoie neapãrat de un portar, pentru cã îi avem doar pe Bolboașã și
pe Croitoru. Ne mai trebuie un fundaș central, un mijlocaș și un
atacant. De transferuri se ocupã conducerea clubului și vom vedea
ce jucãtori vor fi aduși.

În retur, echipa va mai avea emoții cu
retrogradarea?

– Depindem foarte mult de rezultatele din primele etape, unde
vom întîlni pe UTA, Poli Iași, Alro Slatina și Mureșul Deva. Dacã
vom reuși sã câștigãm mãcar douã din aceste patru jocuri, nu vom
avea probleme. Oricum, returul se anunțã foarte greu, iar
obiectivul nostru este menținerea în Liga a II-a.

Sursa: Curierul zilei

Pe aceeași temă