Jucătorii echipei FC Argeș au efectuat, ieri după-amiază, vizita medicală la Policlinica Sportivă din Craiova. La această acțiune au fost prezenți 22 de jucători, singurii absenți motivați fiind mijlocașii Andrei David și Raul Costin.
Alb-violeții au trecut pe la șapte cabinete medicale, iar testarea a durat aproape în jur de două ore. Valentin Melu, unul dintre cei doi masori ai echipei care au însoțit jucătorii la Craiova, a spus cum a decurs controlul: „Băieților li s-a făcut EKG-ul, li s-a verificat dantura, apoi li s-au luat probe de sânge. După ce li s-a măsurat greutatea și înălțimea, au susținut proba de efort pentru a vedea dacă se încadrează în parametri pe care trebuie să îi aibă un sportiv de performanță. Medicii m-au asigurat că nu au fost niciun fel de probleme și toți băieții sunt apți de efort. Nu vrem să avem parte de evenimente nefericite care, din păcate, sunt din ce în ce mai frecvente în ultimii ani. Cu sănătatea fiecărui om nu este de joacă. În funcție de rezultatele înregistrate de fiecare jucător la această vizită medicală, stafful tehnic va ști capacitatea de efort a fiecăruia. De astăzi, toți jucătorii își vor relua antrenamentele”.
FC Argeș începe anul cu un nou staff tehnic, unul compus din principalul Emil Săndoi, secundul Vali Năstase și preparatorul fizic Dan Didiță. Programul de pregătire al echipei, dar și, în mare parte, meciurile de verificare din această iarnă au fost stabilite. După o perioadă de reacomodare la efort, piteștenii își vor intensifica ședințele de pregătire și vor intra în cantonament. Stagiul centralizat va dura zece zile și se va face pe plan local, la hotelul IATSA de la Ștefănești, în perioada 23 ianuarie – 2 februarie.
Toriște, primul plecat
În pauza de iarnă, FC Argeș s-a despărțit de un jucător care a evoluat destul de puțin în prima parte a campionatului. Este vorba de fundașul Cătălin Toriște, care a cerut conducerii clubului să plece la altă echipă pentru a avea șansa să evolueze mai mult. Despărțirea dintre cele două părți s-a făcut pe cale amiabilă.
În turul campionatului, Toriște a evoluat în doar 7 meciuri și a strâns 630 de minute. Fundașul în vârstă de 21 de ani nu a marcat niciun gol pentru echipa din Trivale.
Academia Rapid în loc de Mioveni 2
Deși inițial stafful tehnic al grupării din Trivale stabilise un amical cu CS Mioveni 2, partida cu echipa secundă a clubului galben-verde nu va mai avea loc. Pe data de 1 februarie, FC Argeș va întâlni, la Pitești, pe Academia Rapid, formație care activează în Liga a 4-a din Capitală și care este pregătită de piteșteanul Constantin Schumacher. La alb-vișinii evoluează fotbaliști cu sute de meciuri în Liga 1 precum Daniel Pancu, Vasile Maftei sau Daniel Niculae.
Programul de pregătire al FC Argeș:
12 ianuarie – ora 11, primul antrenament
23 ianuarie – 2 februarie: cantonament la IATSA
25 ianuarie – FC Argeș – Unirea Bascov
28 ianuarie – adversar nestabilit
1 februarie – FC Argeș – Academica Rapid
7 februarie – FC Argeș – Chindia Târgoviște
10 februarie – FC Argeș – Petrolul Ploiești
14 februarie – Metaloglobus București – FC Argeș
17 februarie – adversar nestabilit (deplasare)
Articol scris de Marius DUINEA