FC Farul a disputat, sâmbătă, un nou amical cu juniorii Under 17 ai echipei ACS Performer Constanța, echipă pe care o învinsese cu 8-1 și în primul meci de verificare din acest an. De această dată, „marinarii” s-au impus cu 7-1, Constantin Gache folosind în acest test și patru juniori de la echipa Under 19 a clubului. Doi dintre ei au fost titulari, ambii reușind să și înscrie câte un gol.
În prima repriză a amicalului, cele două echipe au făcut schimb de portari, în speranța că titularul Farului să fie solicitat mai mult. Astfel, la Farul a apărat Crețu de la ACS Performer, iar la adversari a stat în poartă Iulian Dinu. Tot în primul unsprezece al „marinarilor” au fost trimiși și doi juniori de la echipa Under 19 a clubului, Adelin Cristea și Zugravu, dar s-a regăsit și Murgoci, venit în probe de la FC Oțelul.
Scorul primei reprize a fost 4-0 după reușitele lui Zugravu (10), Adelin Cristea (17) și Pătulea (42, 45).
În partea a doua a testului, antrenorul Constantin Gache i-a folosit și pe Airinei și Vlăescu, ceilalți doi juniori convocați la echipa mare. Zugravu a rămas și el în teren, însă de această dată a fost reprofilat din atacant în fundaș stânga. În formula utilizată în a doua repriză s-au regăsit și alți doi jucători aflați în probe, portarul Mihalcea de la FC Clinceni și Pungă, ex SC Bacău.
În privința scorului, în partea secundă acesta a avansat în final până la 7-1, însă după ce juniorii de la Performer au înscris primii. Robert Farcaș a făcut 4-1 în minutul 47, iar, după aceea, Țăranu (51), Băjan (84, din penalty) și Pătulea (90) au stabilit rezultatul final.
„A fost un antrenament bun, în care am vrut să vedem cum se angrenează în ansamblul nostru juniorii pe care i-am oprit de la Academia Farul. A fost și primul contact cu iarba pe 2016, deoarece până acum ne-am antrenat numai pe pista stadionului nostru și pe terenul sintetic, acolo unde am disputat și precedentele două meciuri-test. Ne arătăm mulțumiți de majoritatea jucătorilor noi, dar suntem încă departe de a ne fi stabilit concret ceea ce avem nevoie. Nu știm dacă vom avea o perioadă de pregătire centralizată, la Constanța sau undeva în afara județului. Asta e situația deocamdată. Știu că se va răsfrânge tot asupra antrenorului, că întotdeauna el e de vină, dar mergem mai departe. Am discutat despre alte câteva meciuri amicale (cu Galați, cu Modelu, cu Slobozia), dar rămâne să vedem ce terenuri vom găsi. Pe 20 februarie însă, vom juca sigur la Dunărea Călărași, în condițiile în care gazdele vor evolua acasă în prima etapă din 2016, iar noi, afară”, a declarat Constantin Gache pentru Ziua de Constanța.
VEZI o GALERIE FOTO de la meciul amical
Farul – prima repriză: Crețu – Băjan, Fl. Popa, D. Bratu, Murgoci – A. Cristea, Ad. Ionescu, Vezan, Tigoianu – Zugravu, Ad. Pătulea.
Farul – repriza secundă: Ad. Mihalcea – Băjan, Fl. Popa (Țăranu 47), D. Bratu, Zugravu – Airinei, Ad. Ionescu, Vezan, G. Pungă – Vlăescu, Ad. Pătulea.
ACS Performer U17: I. Dinu – Roman, Neghiniță, Ștefancu, Caragea – G. Marian, R. Farcaș, Apostolache, Dumitrașcu – Zamfir, Codescu. Au mai jucat: R. Micu, Terziu, Șotilă, Șola, Carabuz, Stancu și Gânțu.
În acest amical, antrenorul Farului nu l-a putut folosi pe juniorul Benghea, accidentat, în aceeași situație aflându-se și Chițu, Pătrașcu, Milea, Corcoveanu, C. Neagu și Suciu, dar nici pe Cristocea, învoit.
Următorul amical al Farului e programat pe 20 februarie, atunci când întâlnește liderul Dunărea Călărași.