EXCLUSIV: Kiriță, vedetă la Buftea!

23 Aug. 2012, 08:49 Pregătiri, amicale
EXCLUSIV:** Kiriță, vedetă la Buftea!

Nebunia declanșată de posibila revenire a Buftei în Liga a II-a, după ce clubul a fost la un pas de abandon, a dus la un adevărat pelerinaj la pregătirile echipei ilfovene. Astfel, în aceste zile s-au perindat undeva în jur de 50 de jucători, toți convinși că l-au prins pe Dumnezeu de picior în al 24-lea ceas.

Evident că nu puteau lipsi și o serie de nume grele, dar și revenirile spectaculoase. Astfel, exceptându-i pe cei ajunși la Cernica (adică Tăchescu, Păun și Pavelescu) s-au întors mai toți cei plecați după abandonul inițial al ilfovenilor. În schimb, cel mai important nume ajuns la antrenamentele lui Laurențiu Tudor este veteranul Giani Kiriță care a împlinit 35 de ani în aprilie. El a evoluat ultima dată la FCM Tg. Mureș, însă prezența lui sub culorile mureșenilor a fost pasageră.

Printre alți jucători cu CV ajunși în curtea Buftei se mai numără Odoroabă, Gigel Ene, Măcelaru sau Bâtfoi, dar lista se mărește de la o zi la alta. Singura problemă care rămâne în acest moment este cea a continuității echipei, noua conducere având de achitat niște datorii de câteva miliarde de lei vechi pentru a putea juca în Liga a II-a.

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ și Marian DIMA

23 Aug. 2012, 08:49 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă