Dunărea și-a luat revanșa în fața celor de la Cherno More. Liderul Ligii 2 a câștigat amicalul cu prim-divizionara bulgară după ce a fost condusă

Dunărea Călărași a ieșit câștigătoare din cel de-al doilea amical pe care l-a avut programat în cantonamentul din Antalya, acolo unde se pregătește de pe 24 ianuarie. Echipa lui Dan Alexa a trecut cu scorul de 3-2 de PFC Cherno More Varna, a șaptea clasată din prima ligă bulgară. Drăghiceanu și Alexandru, cu o dublă, au marcat golurile victoriei liderului Ligii 2. Totuși, bulgarii nu au utilizat cei mai buni jucători contra Dunării, deoarece astăzi au mai avut un amical programat în Turcia.

După ce în vară a pierdut la Varna, cu 3-1, Dunărea și-a luat în această dimineață revanșa în fața bulgarilor de PFC Cherno More, câștigând cu 3-2 al doilea amical disputat în stagiul de pregătire din Antalya. În primul, călărășenii remizaseră la scor alb cu sud coreeni de la Daejeon Citizen.

Bulgarii au deschis scorul din minutul 6, prin Kuzma, însă liderul din Liga 2 a întors scorul până la pauză, prin reușitele lui Marian Drăghiceanu (38) și Valentin Alexandru (43). Tot atacantul Dunării, Alexandru (48 – pen.) a majorat diferența la două goluri în debutul părții secunde, în timp ce vecinii de peste fluviu au mai avut puterea doar să reducă din diferență pe final de joc, prin Kazalov (79).

În prima repriză, Dan Alexa a mizat pe: Gab. Popa – Țenea, Bg. Șandru, Dobrosavlevici, Bg. Vasile – Cr. Pușcaș, P. Iacob – Missi Mezu, Drăghiceanu, Al. Stoica (Val. Alexandru 30) – Cip. Rus. Din minutul 46 au evoluat: C. Lungu – Țenea, Bg. Manole, Dobrosavlevici, Tomozei – C. Cristea, Cr. Pușcaș – Missi Mezu, Spehar, Val. Munteanu – Val. Alexandru. În repriza a doua au mai intrat pe teren și ceilalți jucători din lot.

Următoarea partidă de verificare va avea loc vineri, 2 februarie, Dunărea urmând a întâlni formația rusă, Tom’ Tomsk, locul 17 din 20 în Liga a 2-a.

Partidele de verificare ale Dunării în Antalya:

27.01 / Dunărea – Daejeon Citizen FC 0-0
31.01 / Dunărea – PFC Cherno More Varna (Bulgaria) 3-2 (Drăghiceanu, Val. Alexandru – dublă)
02.02 / Dunărea – FC Tom Tomsk (Rusia)
04.02 / Dunărea – FC Samtredia (Georgia)

Articol scris de Adi Georgescu
Foto: chernomorepfc.bg

Pe aceeași temă