Două stagii de pregătire și un amical cu Steaua, țintele Brăilei

10 Jan. 2012, 13:14 Pregătiri, amicale
Două stagii de pregătire și un amical cu Steaua,** țintele Brăilei

După o binemeritată vacanță de iarnă, luni după amiază, în jurul orelor 14.30, la stadionul „Municipal” a avut loc reunirea lotului de fotbaliști de la CF Brăila. La apelul antrenorului Ion Viorel au răspuns prezent 26 de jucători, printre aceștia aflându-se deja și noutățile cu care se încearcă întărirea lotului echipei de pe malul Dunării.

După ce în toată această săptămână, Ion Viorel va pune accentul mai mult pe reacomodarea fotbaliștilor la efort, de luni, 16 ianuarie CF Brăila va pleca într-un prim stagiu de pregătire centralizat care va avea 12 zile, și va fi efectuat în stațiunea montană Sărata Monteoru. Apoi brăilenii vor reveni acasă, unde vor susține și câteva meciuri de verificare, după care va urma un al doilea stagiu de pregătire centralizat care va avea lovc la Mogoșoaia sau la Izvorani.

„Am ales Sărata Monteoru pentru a efectua un cantonament montan acolo, deoarece este stațiunea care mie îmi poartă noroc și cunosc toate traseele de acolo, iar ultima dată când am fost iarna acolo am reușit, ca antrenor vorbesc, să promovez în prima ligă cu Gloria Buzău! Bineînțeles că acest lucru mi-l doresc și acum. Chiar dacă, oficial vorbind, obiectivul nostru este clasarea pe primele șase locuri ale clasamentului. Dar dacă se va putea, îi asigur pe toți iubitorii fotbalului din Brăila, că vom face tot ce se poate face pentru a promova în prima ligă!”– a spus tehnicianul de la CF Brăila, Ion Viorel.

Referitor la jucătorii care se încearcă a fi legitimați la clubul brăilean, antrenorul Ion Viorel ne-a precizat următoarele lucruri: „Suntem în discuții foarte avansate cu jucătorii Gloriei Buzău, Prodan, Câmpeanu, și frații Pușcă, care, deși au mai multe oferte de a peca de la Buzău, ei au ales să vină să joace cu mine la Brăila. Avem discuții foarte avansate și cu portarul Gavrilaș de la Astra II Giurgiu, care în proporție de 80% este deja al nostru, în timp ce Marcu nu mai mai vrea să vină la Brăila. Ar mai vrea să joace la Brăila și Lungoci și Roman, ambii de la CSM Râmnicu Sărat, dar cei de acolo vor bani pe jucători, însă deocamdată Brăila nu cumpără jucători!! Conducerea clubului nostru este în stadiu avansat al discuțiilor și cu cei de la Dinamo București, pentru împrumutul până în vară a jucătorilor Pătrașcu și Nelu Bucă, iar eu sunt de părere că o mare parte dintre acești jucători pe care i-am enumerat vor semna cu CF Brăila, până la sfârșitul acestei săptămâni. Nu de alta, dar atunci trebuie să am definitivat lotul cu care vom pleca în primul stagiu de pregătire montan!!”– a spus antrenorul de la CF Brăila.

Totodată vor fi perfectate și miște jocuri de verificare cu mai multe formații din ligile a doua și a treia, dar conducerea clubului brăilean vrea să dipute un meci amical și cu Steaua București, la Brăila, la o dată care va fi stabilită ulterior!

Articol scris de Valentin Constantinescu

10 Jan. 2012, 13:14 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă