„Dinicu Golescu” Muscelul Câmpulung își încearcă forțele cu echipe din eșalon superior

Autor: Mihai Andries Publicat: 31 Jul. 2014, 19:00 Actualizat: 31 Jul. 2014, 19:00 Pregătiri, amicale

După ce la jumătatea lunii iulie și-a reluat programul de pregătire, nou-promovata în Liga a III-a, „Dinicu Golescu” Muscelul Câmpulung, a început seria meciurilor de pregătire. Primii doi adversari au fost din eșalon superior, Liga a II-a, însă chiar dacă a pierdut ambele meciuri, echipa din Câmpulung a lăsat o impresie bună pe terenul de joc, iar jucătorii prind încredere că pot face un sezon bun. Sâmbătă, DG Muscelul Câmpulung a jucat cu Dacia Mioveni. Diferența, la prima vedere, pare cam mare (0-3), însă atâta timp cât titularii echipei muscelene au fost pe teren scorul a fost egal 0-0.

Miercuri după-amiază, pe stadionul din Curtea de Argeș, echipa pregătită de Alecsandru Popovici a jucat împotriva formației FC Academica Argeș, cea care a fost la un „TAS” de Liga I, însă locul i-a fost luat în cele din urmă de Rapid București. Academica a reușit să se impună (3-1), însă nu chiar atât de ușor cum o arată scorul.

S-a jucat mai mult între cele două careuri, iar fazele de poartă au lipsit cu desăvârșire în prima repriză, atunci când au evoluat titularii. Singurul gol al primei reprize a fost marcat de atacantul Szabo cu un șut de la 7-8 metri, iar la piteșteni au evoluat din primul minut Stelian Stancu (fost jucător la Sportul Studențesc, Steaua sau Poli Timișoara) și Bogdan Pătrașcu (fost jucător la Sportul studențesc, Dinamo sau Piacenza).

În repriza secundă antrenorii Baciu și Popovici au schimbat radical echipele, iar rezervele formației piteștene s-au arătat mai inspirate în joc, mai tehnice și au controlat jocul. Au punctat pentru 2-0 prin Tătar; iar muscelenii au replicat prin Toader pentru 2-1 și au solicitat la scurt timp lovitură de la 11 metri la intervenția riscantă a portarului asupra lui Mazarache, însă arbitrul dragoș Pârâu a făcut semn că jocul poate continua. Academica a închis meciul prin reușita de 3-1 a lui Vențer – acesta fiind și cel mai frumos gol al jocului, după un șut bine plasat de la peste 22 de metri

DG MUSCELUL CÂMPULUNG – FC ACADEMICA ARGEȘ 1-3 (0-1)
Au marcat: Toader (70) / Szabo (27), Tătar (68), Vențer (83)

DG MUSCELUL: Ene – Andrei, Dulgheru, Vaciu, Băduleanu – Mihăilescu, Mălăncioiu – Anghelina, Jenaru, Heroiu – Mazarache. Director tehnic: Alecsandru Popovici, Antrenor: Ovidiu Tică
FC ACADEMICA: Lungu – Stancu, Nițu, Marciuc, Tătar – Ispir, Pătrașcu – Dedu, Olariu, Șușu – Szabo. Antrenor: Marius Baciu
Arbitru: Dragos Pârâu (Curtea de Argeș)

Articol scris de Bogdan BURHAN
Foto de Cristian DRAGOMIR

Autor: Mihai Andries Publicat: 31 Jul. 2014, 19:00 Actualizat: 31 Jul. 2014, 19:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă