Dinamo a anulat amicalul cu Târgoviște!

Florin ALBOIU 31 Oct. 2010, 12:55 Pregătiri, amicale
Dinamo a anulat** amicalul cu Târgoviște!

Gruparea din Ștefan cel Mare a
decis să renunțe la testul de verificare cu liderul din c3,
programat inițial pentru marți după-amiază. Motivul care a stat la
baza acestei decizii este unul cel puțin ciudat: șefii lui Dinamo
s-au supărat pe Ion Crăciunescu și Gică Popescu – ambii oficiali ai
Chindiei – după ce aceștia au acuzat arbitrajul de la Dinamo – Gaz
Metan Mediaș 3-2.

„Eu și Gică am susținut
că nu a fost penalty pentru Dinamo. Borcea s-a supărat și a anunțat
că anulează amicalul. E decizia lor și le-o respectăm, dar rămânem
cu un gust amar. În România nu mai poți nici să îți dai cu părerea.
E jenant!”
, ne-a declarat fostul arbitru
internațional, Ion Crăciunescu, acum președinte executiv al
dâmbovițenilor.

Amicalul fusese perfectat în cursul
după-amiezei de joi. Dinamo a jucat vineri cu Gaz Metan în Ștefan
cel Mare. Anularea testului cu Dinamo pică totuși bine pentru
târgovișteni, Chindia având de disputat un veritabil derby în
week-end, cu ocupanta locului 2 din serie, Chimia Brazi. Gestul
conducerii lui Dinamo îi privează totuși de un meci tare pe
iubitorii fotbalului târgoviștean.

Articol scris de Ionuț
Marin

Florin ALBOIU 31 Oct. 2010, 12:55 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă