FC Olt Slatina a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida de pe teren propriu cu Juventus București și rămâne în continuare în zona retrogradării. Alb-vișiniii și-au creat ocazii, însă fără a le fructifica pe tabela de marcaj.
Arbitrajul, condus la centru de Teodor Crăciunescu, fiul președintelui CCA, a stârnit nemulțumiri, „centralul” abuzând prin dictarea unor lovituri libere, fragmentând excesiv jocul. O fază contestată a fost refuzarea unui penalty gazdelor la Dragalina, în repriza secundă, decizie discutabilă.
FC Olt Slatina a obținut doar un punct, în fața propriilor suporteri, în confruntarea cu o altă contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării, Juventus București. Meciul a fost unul disputat, ambele echipe încercând să dea lovitura de grație.
Prima mare ocazie a gazdelor l-a avut protagonist pe Alin Mihai, deviere acestuia din apropiere, după o centrare de pe flanul drept, s-a scurs pe lângă bară (min.12). Tot el a fost aproape de gol câteva minute mai târziu, șutul-centrare cu efect de pe partea stângă, negăsind spațiul porții. Prima ocazie a celor de al Juventus București s-a petrecut la jumătatea primei reprize, însă Bordea a avut o intervenție bună la șutul lui Zaharia expediat din colțul careului mic.
După o acțiune personală, Vâlcică pătrunde în zonă centrală și șutează periculos pe jos de la 20 de metri, mingea trece însă pe lângă bară (min. 29). Înainte de intrarea la cabine, FC Olt Slatina ratează o mare ocazie de a puncta pe tabelă. În urma unei lovituri libere executată de Andrei Davi, Pavel reia cu capul din 6 metri, puțin pe lângă bară.
Alb-vișiniii nu reușesc să dea lovitura de grație
În actul secund, în ciuda ocaziilor create, alb-vișiniii nu reușesc să dea lovitura de grație. În minutul 63, FC Olt Slatina solicită penalty la Dragalina, după un duel în careu cu Păun, însă arbitrul lasă jocul să continue. Alin Miha, singur cu portarul, șutează din 6 metri, lateral dreapta, la colțul scurt, însă goalkeeper-ul celor de la Juventus are o intervenție salvatoare (min.65).
Pavel încearcă să dea lovitura printr-un șut puternic de la 30 de meri, însă mingea se duce puțin pe lângă bară (min.70). Juventus București a reușit să pună pericol la poarta lui Bordea prin lovituri libere, dictate cu ușurință de „centralul” Teo Crăciunescu. O fază contestată, în care oaspeții au avut cea mai mare ocazie a reprizei secunde, a stârnit reacții la adresa arbitrului. În timp ce Burcea, jucător căzut pe gazon, după un duel cu un adversar, cei de la Juventus obțin o nouă lovitură liberă, de această dată din poziție ideală.
Căpitanul de echipă Dragoș Dragalina și mijlocașul la închidere Alin Pavel sunt sacționați pentru proteste cu cartonaș galben. Zaharia execută, însă peste transversală lovitura liberă de la 20 de metri (min.83). În ultimul minut de joc, Burcea este aproape de a marca golul victoriei, șutul său din 10 metri, trecând puțin peste poartă.
Crăciunescu, aprig contestat
Numeroasele lovituri libere dictate cu ușurință de „centralul” întâlnirii, Teo Crăciunescu, fiul președintelui CCA, dar și faza suspectă la care gazdele au solicitat penalty au adus nemulțumiri. ” Centralul” întâlnirii a căzut în oprobriul publicului, suporterii scandând: ” Esti o rușine de arbitru!”.
În urma remizei înregistrate, FC Olt Slatina rămâne în continuare pe locul treisprezece, cu doar 12 puncte acumulate.
sursa: Gazeta Nouă