Damila Măciuca s-a reunit la sediul societății patronate de frații Nițu, unde noul antrenor Claudiu Niculescu a ținut jucătorilor o ședință, după care a urmat primul antrenament la baza sportivă „Oltchim”.
Principala noutate a Damilei este stafful tehnic compus din Cl. Niculescu și C. Dobre, care înlocuiesc stafful lui Erik Lincar, tehnician care a renunțat din motive familale. În privința jucătorilor, deocamdată sunt doar două noutăți, portarul Matache (U Cluj) și Petrescu (Voința).
Patronul Dan Nițu a anunțat că nu renunță la lupta pentru promovarea în primul eșalon. „Suntem pe locul 4, am pierdut șase puncte în finalul turului pe care le puteam evita, dar așa e fotbalul. Din punctul meu se poate promova și de pe locul 3, noi ne vom face licențierea, trebuie să avem stadion cu nocturnă și încălzire subterană, din păcate nu avem în Vâlcea, vom căuta în jurul nostru, în zona Olteniei sau Argeș, am discutat deja cu mulți oameni. Chiar dacă nu vom putea juca la Vâlcea, trebuie să facem performanță, să fim pregătiți în orice secundă să promovăm. Pentru club a fost problemă mare că nu am putut să jucăm în Zăvoi, unde aveam sigur mai multe puncte și mai multe șanse de promovare. Sperăm să facem performanță, jucătorii vâlceni să fie și ei buni și vizați de echipa de primă divizie, dacă se poate să promovăm cu ei. Obiectivul cu Claudiu este promovarea, dacă nu se poate acum, atunci în sezonul viitor. Bugetul rămâne același, 400 mii euro, încercăm să facem performanță cu bani mai puțini. Logic nu putem fi mai sus de locul 3, diferența față de primele două echipe este mare” a spus patronul Dan Nițu.
Noul tehnician, Claudiu Niculescu va avea o misiune extrem de dificilă, aceea de a îl face uitat pe Erik Lincar, artizanul performanțelor Damilei în sezonul trecut, obținute printr-o organizare foarte bună a echipei. „Mi-am făcut o idee despre lot, am urmărit pe dvd-uri meciurile echipei din tur, este o echipă bună, care a făcut performanță în tur, mai puțin ultimele două etape, puteau fi ai sus în clasament. Ne mai trebuie 3-4 jucători, nu ne vom da la o parte dacă putem promova de acum, ar fi o performanță mare pentru mine și pentru club. E greu să prindem locurile 1-2, dar nu imposibil, sunt doar 12 jocuri de disputat, dar încercăm, în fotbal se poate întâmpla orice, dar înainte a fi optimist, sunt realist. Sunt pasionat de ceea ce fac, vreau să muncesc și să fac performanță. Nu poți sta acasă lângă familie și să faci performanță și bani, o să fac naveta, o să vină și soția ci copilul când va timp liber, distanța e destul de mică”.
Oficialii Damilei ai renunțat la ideea unui cantonament la Govora. Astfel, primul stagiu de pregătire al iernii pentru alb-verzi se va desfășura în stațiunea Călimănești, începând cu 30 ianuarie, iar pentru al doilea cantonament se caută o locație în jurul Sibiului. Vizita medicală va fi efectuată pe 22 ianuarie, la Craiova.
Articol scris de Adi Georgescu