Damila, în cantonament la Alba Iulia!

Marius ANGHEL 18 Mar. 2013, 16:24 Pregătiri, amicale
Damila,** în cantonament la Alba Iulia!

Damila a plecat azi într-un cantonament de șase zile la Alba Iulia. Este cel de-al treilea stagiu de pregătire centralizată pe care alb-verzii îl fac în acest an, după cele de la Brezoi și Gyula (Ungaria). Astfel, trupa lui Claudiu Niculescu profită de pauză forțată din campionat, următorul joc fiind programat peste două săptămâni, la Drăgășani, cu FC Maramureș.

Jucătorii vor fi cazați la Hotelul Elisabeta, unde condițiile oferite sunt excelente pentru pregătirea fizică și recuperare. Din lotul deplasat la Alba Iulia lipsesc portarul Paul Botaș și atacantul Mihai Ovidiu, ambii accidentați.

„Încercăm să perfectăm un meci amical cu o echipă de Liga I pentru sâmbătă, vrem să finalizăm acest cantonament cu un joc care să-i mențină în formă pe jucători”, a declarat Bogdan Medrea, directorul sportiv al clubului.

Articol scris de Adi Georgescu
 

Marius ANGHEL 18 Mar. 2013, 16:24 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă