Luni, după-amiază, lotul Daciei Unirea s-a reunit la stadionul Municipal, iar la prima ședință de pregătire pe care a condus-o Alin Pânzaru și secundul său, Paul Vlad, au răspuns prezent 16 jucători. Printre aceștia s-a aflat o singură noutate, Tudor Țăranu, tot un fotbalist sub 21 de ani, fundaș, venit în probe de la SSC Farul Constanța.
La primul antrenament au participat portarii Ștefan Leu, Bogdan Olaru și Roberto Chirilă, acesta fiind născut în 2002 și este din propria pepinieră, precum și jucătorii de câmp Sorin Frunză, Cătălin Stănciuleascu, Laurențiu Ivan, Victor Olenic, Marius Dima, Paul Ioan, Alexandru Niță, Costin Ciucureanu, George Puia, Paul Cubleșan, Tudor Țăranu, plus încă doi jucători de la echipa de Juniori A, Dan Orășanu și Leonard Coteț.
Conform spuselor lui Pânzaru urmează să vină Costin Ghiocel, cei doi fotbaliști de la Pitești, Robert Roșoagă și Eduard Oprea, însă acesta din urmă va fi împrumutat la o altă echipă până în vară, precum și jucătorii de la Cluj, Alexandru Țicrea, Alexandru Pop, Andrei Banyoi și Olimpiu Bucur. Covaciu va absenta o perioadă mai lungă, el fiind accidentat.
În perioada imediat următoare, Alin Pânzaru așteaptă întăriri, deși antrenorul a spus că în această perioadă este foarte greu să găsești jucători buni liberi de contract.
Cantonament la Buftea și semicantonament la Galați
Până pe 16 ianuarie jucătorii se vor antrena la Brăila, această perioadă fiind folosită pentru readaptarea organismului la efort, apoi de pe 17 până pe 27 ianuarie lotul Daciei Unirea va pleca în cantonament la Buftea. După 30 ianuarie formația brăileană va intra într-un semicantonament, cu antrenamente și meciuri de verificare la baza sportivă Siderurgistul din Galați.
Conducerea formației brăilene a stabilit ca, în perioada 24 ianuarie – 17 februarie, Dacia Unirea să susțină opt partide de verificare, programul fiind următorul: pe 24 ianuarie Dacia Unirea – CS Afumați, pe 27 ianuarie Dacia Unirea – Chindia Târgoviște, pe 31 ianuarie Dacia Unirea – Sporting Liești, pe 3 februarie Dacia Unirea – CSM Rm. Sărat, pe 7 februarie Dacia Unirea – Oțelul Galați, pe 9 februarie Dacia Unirea – Metalul Buzău, pe 14 februarie Dacia Unirea – Unirea Slobozia, pe 17 februarie Dacia Unirea – Dunărea Călărași.
Articol și foto de Costel FILIP