„Dacă am intrat în B nu înseamnă că dublăm contractele jucătorilor”

08 Jul. 2010, 16:16 Pregătiri, amicale

Politica financiară a oficialilor
echipei Alro Slatina pune accent pe prime consistente, în
defavoarea unor contracte exorbitante. Cel puțin, asta lasă să se
înțeleagă președintele grupării nou-promovate în eșalonul secund
fotbalistic, Jean Nițulescu.

„Contractele eu spun că
sunt pertinente pentru Liga a II-a. În ceea ce privește primele de
joc, am stabilit și un sistem de premiere. La meciurile mai
importante vom face pachete speciale, iar la celelalte vor fi sume
fixe, în funcție de rezultatele obținute. Nu înseamnă că dacă jucăm
în B trebuie să le dublezi sau să le triplezi contractul. Vor fi
primele mai mari”
, a precizat oficialul grupării
aluministe.

„Nu ne
permitem să-i dăm lui Luțu 30.000 de euro”

Motivul pentru care Ionuț Luțu este plecat din țară pare a fi o
ofertă venită din partea unei echipe din Iordania. Suma mult prea
mică oferită de conducerea echipei Alro l-ar fi determinat pe
„Hagiluțu” să se reorienteze.

„I-am spus lui Luțu că
ni-l dorim. Acum cât să-i oferim? Nu putem să-i dăm 20.000, 30.000
de euro. Mai bine aducem jucători care pot să
alerge”
, a spus Nițulescu.

Precup a acceptat
oferta, Bârsan se ține pe poziții

După ore bune de negocieri, mijlocașul Gabriel Precup a ajuns la o
înțelegere în ceea ce privește pretențiile financiare cu conducerea
echipei Alro. Dacă tânărul jucător a acceptat până la urmă
propunerea venită din partea oficialilor grupării slătinene,
atacantul în vârstă de 33 de ani care în decursul carierei a
evoluat chiar și în Cupa UEFA, Constantin Bârsan nu a ajuns la un
acord cu Nițulescu.

„Cu Precup ne-am
înțeles, însă cu Bârsan nu. El ne-a propus ceva, noi altceva. Acum
depinde de el. Noi ni-l dorim dar să vedem dacă ne
înțelegem”
, a mai spus președintele celor de la Alro,
Jean Nițulescu.

Potrivit celor declarate, în urmă
cu câteva zile, de președintele Consiliului de Administrație al
echipei, Ioan Ciugulea, suma necesară pentru un întreg sezon în
Liga a II-a este de un milion de euro.

Sursa: monitoruldeolt.ro

08 Jul. 2010, 16:16 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă