Portarul Răzvan Began (20 ani) va ajunge de azi în Zăvoi pentru a susține probe la CSM Râmnicu Vâlcea. Began este jucător sub contract cu CFR Cluj, iar în ultima vreme a fost împrumutat la CSM Sighetu Marmației și Farul Constanța.
„Avem referințe bune despre Began, a fost și la naționalele de junori și tineret. El se alătură de azi lotului nostru, urmând ca, după o analiză făcută de Robert Tufiși, să vedem dacă îi propunem un contract. Acum, singura alternativă la titularul Muțiu este Teodorescu, un copil de 17 ani”, a anunțat managerul Lucian Munteanu.
În schimb, CSM se desparte de doi juniori care nu au mai intrat în vederile antrenorului principal Jerry Gane. „Încercăm să îi împrumutăm pe Ludușan și Ștefan la alte echipe, unde să aibă șansa să joace. Ștefan va merge probabil la Snagov și va fi deținut de noi în copropietate cu Cătălin Rufă”, a mai declarat Lucian Munteanu.
În această vară, Andrei Ludușan s-a pregătit cu ASA Târgu Mureș, însă ardelenii nu l-au păstrat în lot și l-au trimis înapoi la Vâlcea.
Articol scris de Adi Georgescu