CSM, în Antalya

Marius ANGHEL 07 Jan. 2011, 15:42 Pregătiri, amicale

Odată cu venirea noului investitor, Cătălin Rufă, CSM Râmnicu
Vâlcea va merge din nou în cantonament în străinătate, după ce, în
ultimii ani, echipa a făcut pregătirea centralizată doar în Zăvoi.
Managerul CSM-ului, Laurențiu Tudor a decis ca alb-albaștrii să
meargă în stațiunea turcă Antalya, pe malul Mării Mediterane, în
perioada 3-17 februarie.

Fotbaliștii vâlceni vor fi cazați la Hotelul de cinci stele
Atlantis, situat în complexul Limack. Stabilimentul Atlantis
este situat la 40 de km
de centrul Antalyei și dispune de condiții de lux, cu toate
facilitățile. Vâlcenii vor ajunge în Antalya prin intermediul
impresarului Radu Mătăsăreanu, cel care în toamnă a resuscitat
clubul din Zăvoi într-un moment critic, aducându-l pe investitorul
Cătălin Rufă.

„Plecăm pe 3 februarie, facem 2 zile pe drum.
Pregătirea o începem practic pe 5 februarie, iar în seara zilei de
18 februarie suntem din nou în țară. Se preconizează amicale cu
Lugano (Elveția 2), Cernomoret Odessa (Ucraina), Koper (Slovenia),
Katowice (Polonia) și Bucheon (Coreea). Mai așteptăm ca și aceste
echipe să-și dea acordul”
a explicat managerul
Laurențiu Tudor.

CSM se va reuni luni, 10 ianuarie în Zăvoi, când „Doctorul” Tudor
anunță și câteva transferuri importante. Primii jucători cu care
s-a ajuns la un acord verbal sunt mijlocașii Marian Aliuță (liber
contract) și Alexandru Coman (împrumut de la Rapid București).

Articol scris de Adi
Georgescu

Marius ANGHEL 07 Jan. 2011, 15:42 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă