CS Oșorhei și-a încheiat cantonamentul de la Stâna de Vale!

Marius ANGHEL 11 Feb. 2013, 14:28 Pregătiri, amicale
CS Oșorhei** și-a încheiat cantonamentul de la Stâna de Vale!

Echipa bihoreană de fotbal CS Oșorhei a încheiat duminică prima parte a pregătirii centralizate de iarnă, efectuată la Stâna de Vale.

Lotul antrenat de Cosmin Bodea a coborât duminică din „Stână”, iar jucătorii au primit liber pentru ziua de luni. Tot lotul deplasat este valid, iar Bodea s-a arătat mulțumit de faza „montană” a cantonamentului.

„Băieții au răspuns bine cerințelor și sunt mulțumit de cum s-au pregătit. Nimeni nu a făcut rabat de la efort, pentru că era în interesul fiecăruia și în interes comun ca să înțeleagă importanța acestei perioade de pregătire”, a spus Bodea.

Marți, CS Oșorhei se va antrena la Băile Felix, miercuri pe plan local, iar joi dimineața lotul echipei bihorene se va deplasa în Ungaria, la Gyula, pentru trei zile de antrenamente.

Sâmbătă, 16 februarie, CS Oșorhei va întâlni la Gyula echipa lui Claudiu Niculescu, Damila Măciuca. Până la ora primului joc din retur, programul partidelor de pregătire rămâne nemodificat, adversarii fiind Luceafărul (20 februarie), Gyula Termal (23 februarie), Corona (26 februarie) și FC Botoșani (2 martie).

Lotul echipei bihorene deplasat în cantonamentul de la Stâna de Vale a fost următorul: Fildan, Hava, Sg. Ghilea și Danciu – portari; Fitero, Pintea, Pop Șerban, Morar, Ștefănuț, Lupuț, Toma și Nistor – fundași; Galea, Magda, Todea, Ember, Moise, Andor, Ban și Axene – mijlocași; Blănaru, Lupașcu și Dobrescu – atacanți.

Sursa: eBihoreanul

Marius ANGHEL 11 Feb. 2013, 14:28 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă