Primul meci oficial din 2020 se apropie cu pași repezi pentru echipele din Liga 2, iar antrenorii pun la punct ultimele detalii în aceste zile rămase până la debut. Dunărea Călărași va avea un joc greu în etapa a 22-a, cu Petrolul, pe „Ilie Oană”, a suferit câteva pierduri, a perfectat și transferuri, însă nu dă senzația că va putea să fie o echipă ce temut, după ce prima parte a sezonului a terminat-o pe locul 11, deși inițial vorbea de promovare. Într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului din Călărași, antrenorul Cristian Pustai a vorbit despre stagiul de pregătire din Antalya, achiziții, cât și despre partida cu Petrolul. Interviul îl puteți citit mai jos.
Domnule profesor, aproape ca s-a încheiat perioada de pregătire din această pauză competițională. V-ați pregătit câteva zile la Călărași, după care v-ați mutat cu bagaje cu tot în Turcia. Ce impresie v-au lăsat jucătorii?
În Turcia, ne-am pregătit bine, am avut condiții bune. Au fost și cinci meciuri de verificare în care am avut și părți bune și părți rele, pot să spun că e un bilanț destul de echilibrat. Dacă ne uităm, avem două victorii, două înfrângeri și un rezultat de egalitate. Un golaveraj 9-9, adică niște lucruri care se echilibrează.
Cristian Pustai: „Încă suferim pe faza defensivă”
Cam ce e și în campionat.
Da, deci putem trage niște concluzii. Că încă nu am reușit decât într-un singur joc să nu primim gol, același lucru bun aș spune, doar într-un singur meci nu am dat gol. Deci încă la alternanța asta mai trebuie să lucrăm pentru că ceva probleme au fost pe faza defensivă. Dacă pe faza ofensivă pot să spun că sunt mulțumit, am încercat să jucăm cu doi atacanți. Am avut aproape în fiecare meci situații de gol, am reușit să marcăm și un gol, și două, și patru chiar într-un joc, adică ideea de a fi mai periculoși îmi surâde. Însă având jucători de calitate și aici pot să numesc un Honciu, Zaluschi, Bawab, Rusu, Boboc, am avut și o circulație bună a mingii. Am avut și o posesie foarte bună însă încă suferim pe tranziția negativă, încă suferim pe faza defensivă pentru că dacă am încercat să aducem mulți jucători în plus în atac, am pierdut un jucător din zona centrală și asta uneori s-a simțit. Încercăm să mergem pe acest sistem pentru că în opinia mea trebuie să riscăm. Încă nu pot să spun că este pierdută lupta așa că ar trebui să riscăm, să încercăm să obținem cât mai multe victorii pentru că doar așa te poți apropia de partea din față a clasamentului.
Rezultatul cu Agricola Borcea (5-0), din meciul desfășurat sâmbătă, nu cred că e relevant însă aș vrea să vă întreb dacă v-a lăsat o impresie bună apetența pentru fotbal, pentru efort a celor mai mulți dintre jucători.
Am luat cele două jocuri, cu Borcea și cu Cernavodă, în ideea de avea un antrenament să zic de 60 de minute, cu echipa probabilă din meciul de la Ploiești pentru că încă mai pot surveni schimbări. La fotbal pot interveni la fel și accidentări, sau poate chiar o ideea nouă și atunci poți să schimbi din mers unele lucruri și am luat al doilea meci cu Cernavodă, unde până la urmă din 60 s-au făcut 90 de minute, însă am dat și celor care au evoluat mai puțin în cantonament posibilitatea de a arăta, de a mă trage de mânecă, de a se exprima, de a-și dori o prezență în primul 11. A fost un test reușit zic eu și suntem destul de încrezători. Acum să vedem, vom începe sâmbătă.
Doumbia, luat pe ultimii metri, Began e al treilea portar
Despre achiziții ce ne spuneți? Doumbi e ultimul transfer…
Da, Doumbia fiind cel mai proaspăt, astăzi este primul lui antrenament în cadrul echipei. L-am luat pe, mult spus ultima sută de metri, pe ultimii metri. Portarul Began mi-a lăsat o impresie bună, era nevoie oricum de al treilea portar senior, un al treilea portar care oricând poate deveni al doilea sau chiar primul. Campionatul e lung și am fost lipsiți deocamdată, dar pot să apară accidentări și la nivelul portarilor sau chiar cartonașe roșii și atunci aveam nevoie. Eu zic că e un transfer bun, și pentru viitor, dar și pentru momentul acesta în care ne aflăm pentru prezent.
Puțaru și Jica sunt doi jucători care vin de la echipa desființată Daco Getica. Doi jucători care au un juniorat bun, o școală bună: Puțaru a mai fost pe la Craiova, Jica la Gaz Metan. Pe Jica îl cunosc mai mult și am insistat să-l aducem. Cei doi au jocuri în Liga a 2-a la Daco Getica, amândoi au jucat aproape toate jocurile. Jica a prins mai multe minute. Am încercat să jucăm cu el în bandă stângă, ca să fie o soluție pe postul de fundaș stânga. Pot să spun că sunt mulțumit.
Dincolo, Zaluschi, un jucător bun, cu apetit ofensiv cu calități foarte bune. Mai puțin pregătit fizic pentru că a suferit și o accidentare în turul campionatului și în ultima parte a jucat puțin. Mai greu dispus la un efort pentru a recupera mingea, deci este mai multe de fantezie.
Poate rezista cel puțin o repriză…
Da, și am mai luat în calcul ideea de a avea dubluri pe toate posturile pe acești Under-i. Avem șase: Sîrbu cu Sabangeanu la bandă dreaptă, avem Jica fundaș stânga și Puțaru fundaș central, și dincolo avem Toma și Vereș pentru jucători de bandă.
Acest Vereș este un jucător interesant, un jucător care în Liga a 3-a a înscris 8 goluri.
Și care a stârnit interesul lui Sepsi.
Da, și pe care l-am luat cu împrumut de la Sepsi. Eu am o relație bună cu Cornel Șfaițer, mi-a fost președinte la Botoșani și întrebându-l dacă nu are așa ceva, mi l-a recomandat. A rămas în cantonament cu noi în Antalya și eu zic că poate fi o soluție în momentul în care jucăm cu jucător Under în bandă.
Meciul cu Petrolul, unu „care poate să ne relanseze mental”
Să vorbim un pic și despre meciul de sâmbătă. Aveți emoții?
Emoții am la fiecare joc, adică sunt acele emoții de joc, pot să spun acum de începere a unui parcurs de 15 jocuri. Este un meci care poate să ne relanseze mental cel puțin cu toate că eu zic că nu într-un singur joc stă un parcurs bun sau un parcurs rău. Drept dovadă și în începutul de anul trecut am avut trei jocuri fără niciun punct, după care am început să revenim. Dar, este important cum începem, pentru că a avut un parcurs bun spre finalul campionatului și spre finalul anului.
Constant.
Da, constant bun. Și eu îmi doresc la fel, să existe o continuitate în exprimare dar bineînțeles că și în rezultate pentru că ne apropiem de tragerea liniei și atunci adunăm.
Petrolul se caută. Și în cadrul echipei au avut loc mutări multe și probabil că nu sunt în cea mai bună situație.
Petrolul este o echipă de tradiție, este o echipă cu așteptări, o echipă cu suporteri, o echipă care nu are răbdare. Pentru că puțini antrenori au beneficiat de o răbdare, de o continuitate, iar atunci când s-a întâmplat acest lucru au apărut și anumite rezultate. Vorbesc de perioada asta, mai „contemporană”, să zic că, au mai beneficiat Răzvan Lucescu sau Cosmin Contra de momente în care Petrolul era o echipă de primele locuri, au câștigat Cupa, ulterior… Eu zic că e un club mare care aspiră îndreptățit să revină în Liga I. Însă, se caută exact cu ați spus. Se caută și în acest campionat, au schimbat antrenorul, au schimbat, jucători. E un club care are un buget considerabil. Dar, până la urmă, în momentul în care se intră pe teren…
Toate detaliile astea se uită.
Exact. E drept că bugetul poate să facă o echipă de calitate dar eu, după cum am văzut seria de Liga a 2-a, echipele sunt destul de apropiate valoric. Chiar dacă este o discrepanță între bugete, mie nu mi s-a părut să fie o diferență foarte mare între, să nu ne punem pe noi, să zic Ripensia și Petrolul.
Ce obiective v-ați fixat pentru acest miniretur?
Cel puțin prima parte unde avem tre jocuri, iarăși trei jocuri stăm, și un calup în care avem tot timpul două meciuri în deplasare și unul acasă. Eu zic că dacă reușim în aceste șase meciuri, cum v-am zis sunt împărțite, unul e câștigat, în unul nu se pun punctele, eu aș zice că dacă în aceste 6 meciuri nu o să pierdem mai mult de un meci va fi bine.
În această iarnă, Dunărea Călărași a semnat contracte cu portarul Răzvan Began, fundașii Konstantinos Rougkalas, Bogdan Jica și Ionuț Puțaru și mijlocașii Adrian Zaluschi, Claudiu Vereș și Madikaba Doumbia.
Jocurile amicale disputate de Dunărea Călărași în 2020:
27.01. – 1-4 cu FK Radnicki Nis (Liga 1 Serbia) / Thaer Bawab
29.01. – 2-1 cu FK Taraz (L1 Kazahstan) / Thaer Bawab (două)
31.01. – 0-2 cu TSV Steinbach (L4 Germania)
03.02. – 2-2 cu FK Yenisey Krasnoyarsk (L2 Rusia) / Georgian Honciu și Bogdan Rusu
06.02. – 4-0 cu KF Flamurtari Pristina (L1 Kosovo)
15.02. – 5-0 cu Agricola Borcea și 1-1 cu Axiopolis Cernavodă
Primul meci oficial pe care Dunărea Călărași îl dispută în 2020 are loc sâmbătă, de la ora 12:00, la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”, cu Petrolul, contând pentru etapa a 22-a a Ligii 2.