Cireșu și-a stabilit programul meciurilor de verificare!

20 Jan. 2012, 17:24 Pregătiri, amicale
Cireșu** și-a stabilit programul meciurilor de verificare!

Reunită la începutul acestei săptămâni, sub comanda antrenorilor Vasile Darie și Ionel Ivan, divizionara a treia Conpet Cireșu și-a programat deja partidele de verificare pe care le va susține până la reluarea campionatului.

Deși din lotul brăilenilor au plecat în probe la CF Brăila, jucătorii Stelică Nicoliță și Andrei Pușcașu, iar la Mușat, Baicu, Crăciunescu și Mândroasa s-a renunțat, la gruparea brăileană au venit deja alți cinci jucători. Astfel, fundașul Emanuel Moldoveanu (de la FC Tufești) a semnat deja contractul cu cei de la Conpet, iar atacanții Gabriel Andrieș (FC Tufești) și Răzvan Popescu (Arrubium Măcin), precum și juniorii Marius Dima și Sorin Techiu (ambii de la CF Brăila) sunt încă în probe, în timp ce la Valentin Durbacă (Dunărea Gropeni) s-a renunțat deja.

Dealtfel, antrenorii Vasile Darie și Ionel Ivan vor definitiva lotul de jucători cu care vor aborda returul pe data de 28 ianuarie, deoarece în perioada 30 ianuarie – 5 februarie brăilenii vor efectua un stagiu de pregătire centralizat în stațiunea Lacu Sărat.

După stagiul de pregătire vor urma partidele de verificare, meciuri care au fost deja stabilite de conducerea Conpet-ului Cireșu, acestea urmând a se disputa după cum urmează:
pe 3 februarie în deplasare la Gloria Buzău
 pe 8 februarie, în deplasare la CS Panciu
 pe 15 februarie acasă (la Ianca) cu Politehnica Galați
 pe 18 februarie în deplasare la ABC Stoicești
 pe 21 februarie în deplasare la Oțelul II Galați
 pe 23 februarie acasă (la Ianca) ABC Stoicescu
 pe 25 februarie acasă (la Ianca) cu CS Panciu

Conducerea clubului brăilean are ca obiectiv pentru actualul sezon competițional evitarea retrogradării, deoarece brăilenii sunt acum pe locul 12 cu 14 puncte, la trei puncte de locul salvator ocupat acum de CS Eforie!

Articol scris de Valentin Constantinescu

20 Jan. 2012, 17:24 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă