„Cireșarii” au învins cu 4-2 pe Dunărea Gropeni, iar de luni intră în cantonament

28 Jan. 2012, 17:53 Pregătiri, amicale

Cu gândul la reluarea campionatului și având ca scop evitarea retrogradării, Conpet Cireșu a susținut sâmbătă dimineață primul meci de verificare de la reluarea pregătirilor, adversară fiind Dunărea Gropeni, ocupanta locului cinci în liga a IV-a brăileană. Partida, care a vut loc pe stadionul „Chimia” din stațiunea Lacu Sărat, pe un teren acoprit complet de zăpadă, a fost una în care ambele formații au făcut o mare risipă de efort, iar în cele din urmă a câștigat formația antrenată de Vasile Darie și Ionel Ivan cu scorul de 4-2 (3-2).

Conpet Cireșu a marcat prima, prin Crăciun (min.8), dar pe fondul unei ușoare relaxări a „cireșarilor”, Dunărea Gropeni a reușit numai într-un interval de cinci minute să întoarcă rezultatul în favoarea ei, prin golurile marcate de Bănică (min.19) și Bălan (min.24). Dar până la pauză divizionara a treia a reușit să revină în joc și să preia din nou conducera după reușitele aceluiași Crăciun (min. 30) și Popescu (min. 36).

În partea a doua nu s-a mai mai marcat decât o singură dată (Stoian, în minutul 75), în ciuda ocaziilor de a se înscrie ivite la ambele porți și astfel meciul s-a încheiat cu victoria Conpet-ului Cireșu cu scorul de 4-2!

„Acest meci de antrenament a fost unul care în general și-a atins scopul. În ciuda terenului destul de greu pe care s-a jucat, jucătorii nu au făcut niciun rabat la efort arătând dealtfel o mare poftă de joc. S-a ratat destul de mult de ambele părți, dar nu rezultatul a fost acela care mă interesa pe mine, ci modul în care au jucat băieții! De luni, 30 ianuarie, începem o a doua perioadă a pregătirii de iarnă, deoarece vom intra într-un stagiu de pregătire centralizat care este programat între 30 ianuarie și 01 februarie, și care va avea loc în stațiunea Lacu Sărat! Am definitivat deja lotul de lucători care va intra în cantonament, dar mai avem nevoie de alți 2-3 fotbaliști pentru a ne putea atinge obiectivul propus, și anume evitarea retrogradării. Mai ales că i-am pierdut în pauza competițională pe cei mai buni jucători ai noștri: Stelică Nicoliță și Andrei Pușcașu care s-au dus la CF Brăila”, a precizat Vasile Darie, antrenorul principal de la Conpet Cireșu.

În partida cu Dunărea Gropeni, antrenorii Vasile Darie și Ionel Ivan au folosit următorii jucători: Stoica – Oprea, Ilie, Cotigă, Baciu – Crăciun, Preda, Dima, – Popescu, Stoian, Mirescu. Au mai jucat Ghighimoc, Techiu și Huțu, fiind învoiți motivat de la joc Moldoveanu și Popa, și Grozea, iar Bratu și Percă au fost ușor acciodentați. Toți jucătorii enumerațiaici, vor intra de luni în cantonamentul de la Lacu Sărat, noutățile echipei fiind (deocamdată) Moldoveanu (FC Tufești), Popescu (Arrubium Măcin), Preda, Dima, Popa, și Techiu ( toți de la juniorii CF Brăila).

După cum am mai anunțat, Conpet Cireșu și-a programat deja partidele de verificare, prima dintre acestea urmând a avea loc pe data de 03 februarie, la Buzău, cu divizionara secundă Gloria din localitate, acesta fiind urmat de o altă serie de cinci partide de verificare!

articol scris de Valentin Constantinescu

28 Jan. 2012, 17:53 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă