Chindia a început deja să-și contureze primul „11”, CS Balotești e încă la capitolul testări. Cele două echipe au remizat în amicalul de la Târgoviște

Marius ANGHEL 12 Jul. 2017, 20:21 Pregătiri, amicale
Chindia a început deja să-și contureze primul

Cu o zi mai devreme față de cum programaseră inițial, Chindia Târgoviște și CS Balotești, adversare în campionatul Ligii 2, s-au întâlnit marți, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște pentru a desfășura un meci amical. Pentru dâmbovițeni acesta a fost al doilea test în această vară, în timp ce pentru ilfoveni a fost al patrulea. Cele două echipe au încheiat la egalitate, scor 0-0, acest joc care s-a desfășurat pe durata a trei reprize a câte 35 de minute fiecare.

Jucători de la Metaloglobus, Metalul și Afumați în probe la Balotești

CS Balotești a început meciul cu Chindia într-o formulă în care s-au regăsit patru jucători noi, dintre care unul este acontat, Alin Pătrașcu (ex Metalul Reșița), în timp ce ceilalți trei sunt în probe: Ciubuc (jucător din Dâmbovița), Abdul Fatai (ex Metaloglobus București) și Franco Paraschiv (ex Metalul Reșița). Pe durata celorlalte două reprize i-a utilizat și pe restul jucătorilor din lot, cât și pe ceilalți jucători veniți să dea probe, însă care nu au prea impresionat. Singurul fotbalist testat în celelalte două reprize care e mai cunoscut este Gheorghe Alexandru, ultima dată la CS Afumați.

Antrenorul Augustin Călin spune că nu a remarcat în special pe niciunul dintre jucătorii veniți în teste. „Am avut mulți jucători noi, opt-nouă veniți în probe. În această perioadă avem antrenamente normale la bază și în rest amicale. Sâmbătă, cu Voluntari, vom testa din jucători nou-veniți. Încă nu am definitivat lotul. De săptămâna următoare ar trebui să intrăm într-un semi-cantonament la baza proprie, dar încă nu e sigur. S-ar putea doar să facem antrenamente. Momentan e monotonie, vin jucători mulți, copii, nu confirmă, mâine vin alții și tot așa”, a declarat, pentru Liga2.ro, tehnicianul Baloteștiului.

La Chindia s-a început deja omogenizarea echipei. Doar doi jucători au mai fost în probe

De partea cealaltă, Chindia a început amicalul cu patru noutăți în primul 11. Pe lângă portarul Iustin Popescu (ex Dinamo) și Lucian Acasandrei (ex Flacăra Moreni), care sunt deja achiziționați, antrenorul Nicolae Croitoru i-a mai testat doar pe Cristinel Matei (ex Academica Clinceni) și pe Cosmin Ionică (ex CSM Oltenița), la acesta din urmă renunțând deja de astăzi. În celelalte două reprize de câte 35 de minute, conform spuselor antrenorului, nu au mai fost testați jucători veniți în probe, fiindcă la capitolul noutăți îi putem trece pe Cornea, Alin Neguț și Neicuțescu, în toți trei au fost anunțați ca și acontați. Singurul indisponibil a fost fundașul Denis Ciobotariu, care este ușor accidentat și a efectuat doar un antrenament ușor, fără să participe la joc.

„Cristinel Matei este un jucător care vine de la Clinceni și încă nu m-am decis în privința lui. Ionică a fost tot în probe și astăzi l-am și anunțat că nu mai contez pe el. Pe altcineva nu mai avem în probe acum. După jocul de sâmbătă, cu Metaloglobus, ne vom decide în privința unor jucători. Avem o săptămână cu trei jocuri și încercăm, ușor – ușor, să ne apropiem de forma de campionat. Mai sunt patru săptămâni până atunci, dar sunt obiective care vizează pregătirea specifică. Rămâne să vedem cum vom arăta la jocurile din această săptămână și apoi să ne decidem dacă mai vrem ceva în plus”, a spus, pentru Liga2.ro, antrenorul Chindiei, Nicolae Croitoru.

Echipele utilizate de cei doi antrenori:

Chindia a evoluat în prima repriză astfel: I. Popescu – Martac, Acasandrei, Vătavu, Dumitrașcu – Ad. Grigore, Cristinel Matei (ex Academica Clinceni – în probe), L. Mihai, C. Stoica – Ionică (CSM Oltenita – renunțat), Cherchez. În celelalte două reprize au evoluat și: Aioani, Meilă –  Parghel, Ispas, Cornea, Ad. Ioniță, Nisipeanu, Dr. Șerban, Pencea, Honciu, Alin Neguț, Neicuțescu și Cristian Neguț.

CS Balotești a început amicalul în formula: Iordan – C-tin. Dedu, Flămânzeanu, Andr. Răuță, N. Filip – L. Ion, Ciubuc (jucător din Dâmbovița), Fatai, Gojnea – Alin Pătrașcu, F. Paraschiv (Metalul Reșița). În celelalte două reprize au fost utilizați și jucătorii aflați în lot, cât și ceilalți veniți în probe.

Chindia cu FCSB, Balotești cu Voluntari II

Până acum CS Balotești a desfășurat patru meciuri amicale și a înregistrat două înfrângeri și două egaluri: 1-2 cu Metaloglobus București, 1-1 cu ACS Poli, 3-4 cu Viitorul Domnești și 0-0 cu Chindia Târgoviște.

Ilfovenii vor desfășura următorul amical sâmbătă, de la ora 10:00, pe teren propriu, cu FC Voluntari II. Miercuri vor juca la Slobozia cu Unirea, iar sâmbătă vor avea amical cu CS Tunari.

De partea cealaltă, Chindia a desfășurat doar două meciuri amicale: 0-2 cu Juventus București și, acum, 0-0 cu CS Balotești.

Târgoviștenii vor întâlni joi, de la ora 10:00, pe FCSB, la baza sportivă a roș-albaștrilor din cartierul Berceni. Umătorul amical este stabilit sâmbătă, 15 iulie, de la ora 12:00, la Târgoviște, cu Metaloglobus București, iar pe 19 iulie vor juca la Pitești cu noul FC Argeș.

Articol scris de Marius ANGHEL

Marius ANGHEL 12 Jul. 2017, 20:21 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă